duminică, 21 februarie 2010

Povestea unei scoici


Am luat in maini o scoica alba, deschisa;
era goala, murise inainte ca furtuna de iarna
s-o aduca la mal.
M-am intrebat curioasa ce poveste avea ascunsa in ea
si am adus-o langa ureche, deschisa spre a o asculta....

Scoica cea alba traia prinsa ca un cercel pretios
de urechea fina a celei mai frumoase ondine;
cum zilnic o vedea unduindu-se prin valuri de ape
inima de scoica se indragosti  de sirena.
Incepu sa-i sopteasca in taina la ureche
cele mai incantatoare sonete;
ii spunea in cuvinte alese cat de mult o iubeste
si cat ii admira parul cel verde de alge
in care se gaseau agatate, ca niste bijuterii
alte mii de surori ale ei, sidefii.
In fiecare zi, scoica ii vorbea in poezii de iubire
si chiar ii canta despre uluitoarea sa frumusete,
care sporea,
caci ondina iubita capata incredere in ea;
acum dansul ei printre  florile marii
era mai larg, mai rotund si chiar mai inalt;
uneori se lua la intrecere cu delfinii,
alteori isi odihnea coada rochitei pe o stanca
sub cerul instelat, ascultand cuvintele dulci ale scoicii.


Totul era ca-n povesti, ondina copila
se transformase ca urmare a iubirii
intr-o femeie-sirena, frumoasa, gratioasa
si plina de incredere in ea insasi.
Scoica, indragostita pana peste cap o lauda
si cu minunate soapte de ape o binecuvanta.
Din pacate, intr-o zi, furtuna de iarna veni
si-n vartejul ei de zbucium de mare,
cu valuri imense, galagioase si neinduratoare
o prinse si pe frumoasa ondina si-o ciufuli;
scoicile din par au fost aruncate prin desisuri de plante,
iar scoica cea alba de la ureche,
de la atata invartitura muri si fu azvarlita
departe de ondina iubita,
pe tarmul cel rece si inghetat
de unde eu am ridicat-o si-am ascultat-o.

Aceasta este povestea de dragoste pe care,
scoica goala, alba si vesnica indragostita
de ondina, ce in mare inca o astepta si o iubea,
mi-a depanat-o cu zgomot de vant.

8 comentarii:

  1. O poveste de iubire cu un final neaşteptat.

    O seară plină de frumos!

    RăspundețiȘtergere
  2. e o poveste foarte, foarte feminina..:)..sper insa ca sirena sa fi invatat din lungii ani de prietenie cu scoica..sa gandeasca frumos despre ea insasi..si ca acum, la randul ei, din forta pe care i-o daruieste increderea in sine insasi, poate sustine alte sirene sa isi descopere calitatile si frumusetea si increderea in sine:)(comentariul psihologic:P)

    RăspundețiȘtergere
  3. Un poem dedicat fortei iubirii.
    Iubirea invinge timpul,trecand dincolo de el ,in matca vesniciei.
    Iti multumesc pentru aceste vesuri care puteau izvori numai dintr-o inima bogata in iubire!
    Iti doresc o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am trecut să recitesc poemul. E divină povestea.

    Pupici geaninoşi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Va multumesc pentru deschiderea si frumusetea sufleteasca cu care pasiti in aceasta lume de poezii!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sufletul mi-e ca o scoica pe care calci din greseala, se sfarama in mii de cioburi, nu se mai pot lipi si chiar daca as face-o nu ar mai fi ca la inceput, un intreg. Incerc sa ma regasesc pe mine, sa fiu ce am fost candva... cand ma simteam fericita. S-ar schimba oare ceva? Pe mine, oamenii din jurul meu... ar muri minciuna sau prefacatoria?

    RăspundețiȘtergere
  7. Esti o povestitoare misterioasa, dar sa stii ca am citit printre randuri taina acestei scoici si as vrea sa o spun tuturor :)

    in fapt scoica cea alba niciodata nu a fost despartita de preiubita si preaiubitoarea ondina! ceea ce a fost aruncat pe mal era doar carcasa unei comori cu mult mai pretioase - o perla de lumina ce straluceste etern in inima ondinei... si care niciodata nu se mai poate pierde..

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte frumos ne-ai dezvaluit din sufletul tau Coryta;
    Anca, intuitia ta e la inaltime!
    Multumesc pentru perlele din inimile voastre pe care le intrevedem si noi cei din acest taram!

    RăspundețiȘtergere