duminică, 24 mai 2015

De dimineaţă


De dimineaţă,
când pleoapele încă şedeau dulce întinse pe ochii mei rotunzi,
ceva tainic a început să vibreze în inima mea
ca o chemare a unor doruri de înălţimi,
ca o şuşoteală de Îngeri iubitori,
ca şi cântecul păsărilor celebrând răsăritul soarelui.

De dimineaţă,
când trupul meu încă se lăsa mângâiat de moliciunea aşternuturilor,
ceva misterios a pulsat oxigenul iubirii în arterele mele
ca o ploaie caldă de vară indiană sub care dansezi fără oprire,
ca o revărsare parfumată de flori de salcâm,
ca şi geamătul buzelor îndrăgostite de săruturi.

De dimineaţă,
când am întins braţele spre noua zi,
ce mă aştepta dornică să-mi dezvăluie frumuseţea dumnezeiască,
am dat peste un curcubeu,
în sufletul meu.
Mierea culorilor s-a prelins topită pe degetele mele fine,
pe aripile deschise ale inimii,
pe zâmbetul radios şi feminin al fericirii,
binecuvântându-mă
cu o bună dimineaţă!

duminică, 3 mai 2015

Eseu despre mine

Am fost provocată să mă gândesc ce admir la mine, ce calităţi consider că am, ce anume apreciez la propria mea fiinţă....mi-a fost dificil să răspund la toate aceste întrebări...mult mai uşor este să observ calităţile altora, să-i apreciez pe cei din jurul meu, decât să mă văd pe mine cu ochi limpede de martor detaşat...de altfel e şi mai uşor să văd la mine ce-i în neregulă, defectele, slăbiciunile, asperităţile, decât aspectele pozitive...
O fi ceva din subconştientul feminin, căci am observat în general la femei acest aspect, de a se vedea mai urâte şi mai nepregătite decât sunt în realitate sau decât dovedesc că pot fi. O fi ceva din educaţie, din îndoctrinările societăţii, din poluare, din criza globală....Nu mi-e clar de unde vine această perturbare în mintea mea; realizez doar că e ca şi cum m-aş privi printr-un geam murdar, pe care cineva a scris deja: "greşit, rău, urât, bătrân"...cum să văd frumuseţea, binele, armonia printr-un astfel de geam?
E necesară o muncă îndelungată cu mine însămi pentru a curăţa ferestra prin care mă privesc, sunt necesare nişte instrumente de lucru (altele decât cele necesare când speli la propriu un geam, dar totuşi asemănatoare), e necesar să mă iubesc aşa cum m-a făcut Dumnezeu, fără să mă cert cu EL că nu mi-a dat ochi albaştri, 1,80 înălţime şi o voce de soprană sau că nu m-a făcut vreo celebritate, fiica cuiva important şi bogat sau soţia vreunui VIP; e necesar să mă privesc cu iubire, căci de fapt sunt creată de El, să nu mai îmi pun pe frunte etichete: vârsta, profesia, singură sau într-o relaţie cu cineva; să mă accept aşa cum sunt- cu toate calităţile şi lucrurile pe care mai am să le îmbunătăţesc la mine, cu bune şi mai puţin bune, cum se zice la noi în popor.
Am realizat în această situaţie că mi-e greu să mă aplec asupra mea, să mă iau în braţe când plâng, să mă mângâi cu priviri calde şi înţelegătoare atunci când greşesc, că de multe ori mi-e ruşine cu mine, că mă învinovăţesc pentru alegerile şi problemele altora (fără nici un rost), că nu sunt prietenă cu mine, ci mai degrabă cel mai înverşunat inamic. Nu e normal şi nici firesc să fie aşa, tocmai de aceea am hotărât ca de azi începând să mă admir, să mă iubesc şi să mă bucur că în această existenţă m-am născut femeie aşa frumoasă cum sunt, care are un grup de prieteni extraordinari şi că am participat la atâtea evenimente sublime la care dacă eram fiică de vip n-aş fi ajuns pentru că eram în club; îi mulţumesc lui Dumnezeu că poate am reuşit să ajut unii oamenii şi că iubesc şi am iubit şi că sunt iubită şi am fost iubită în special ieri de ziua mea.
Aşa că iată îmi permit să-mi scriu mie însămi o poezie de iubire, să-mi fac şi eu un cadou de suflet:




Aş fi spus şi spun aşa

Aş fi spus că admir la mine părul
ce-mi învăluie delicat şi moale gâtul şi talia,
dar fire albe şi-au început răsăritul,
iar curgerea lui nu mai este aşa de bogată.

Aş fi spus că admir la mine ochii
ce sclipesc tăciune aprins de viaţă,
dar râuri de lacrimi şi o mulţime de râsete
au săpat riduri de jur împrejurul lor.

Aş fi spus că admir la mine armonia trupului
ce-şi unduie feminitatea delicat,
dar pe alocuri rugina a înţepenit vertebrele
şi articulaţiile şi dansul.

Aş fi spus că admir la mine tinereţea
ce-şi cântă glorios efervescenţa,
dar efemeritatea ei devine din ce în ce mai certă,
iar anii se numără tot mai mulţi.

Ce rămâne de admirat la mine
dacă dau la o parte frumuseţea şi tinereţea?

Pot spune aşa:
admir la mine delicateţea sentimentelor,
poezia ce-mi curge prin vene emoţii şi stări sublime,
blândeţea feminităţii mature,
alegerea şi puterea de a iubi,
dorinţa de a trăi miracole şi de a le vedea frumuseţea,
viaţa caldă a inimii,
focul pasional al cuvintelor,
dorul de armonie şi de Paradis pe Pământ,
credinţa în Dumnezeu şi-n fericire,
încrederea în bunătatea oamenilor,
zâmbetul mulţumirii şi liniştea recunoştinţei.

E puţin sau mult ce importanţă are?
Acum mă simt mult mai bine în pielea mea!
Sunt împăcată cu mine aşa cum sunt!