duminică, 29 aprilie 2012

Deschidere


Aripi de berze abandonate vântului de primăvară
desenează zboruri de întoarcere acasă,
soarele pictează cu lumină
frunzele verzi,
iarba,
florile îmbobocite,
frumuseţea femeilor zâmbind.





Muzica păsărilor vibrează armonii în aer
laolaltă cu râsetele pline de viaţă,
cu vocalele înălţate din rafinate gâturi albe,
pline de dorul regăsirii.
Un fluture curios şi galben
freamătă în spaţiul nostru de iubire
deschis fericirii,
feelor,
îngerilor.


Paradisul a înflorit pe pământ
copacii,
culorile,
sufletele delicios unite în îmbrăţişarea naturii.





sâmbătă, 21 aprilie 2012

Spaţiul îndrăgostit



La miez de noapte înstelată
m-am desfăşurat de tot spaţiul
adunat grămezi de pulberi în mine.
Voaluri aurii s-au ridicat în vânt
şi-au dansat frenetic
laolaltă cu zbaterea genelor,
cu şuvoiul lacrimilor,
cu tremurul inimii.
Zâmbetul tău,
adunat căuş în palmele neştiute de pielea mea,
a înflorit primăveri de petale de aur
pe chipul meu radios.
Mâna mea te-a atins
cu parfumul violet al unei lalele,
cu rotundul portocaliu al fructelor,
iar braţele inimii mele s-au întins exaltate
spre tine să te îmbrăţişeze.
Ni s-au împletit zâmbetele
şi s-au deschis porţi nenumărate,
de lumină,
în fiinţa mea
devenită prea strâmtă
pentru spaţiul îndrăgostit,
ce te cuprindea tot mai mult!

Lumină blândă şi iubitoare curgea prin mine spre tine!

Serge Douw - 05. Enlightement (In Touch with Light)
   
 

marți, 17 aprilie 2012

Ignoranţa- obstacol în calea fericirii

Acest articol scris de mine a fost publicat în revista Iuventa, numărul 8, luna martie 2012. Îl puteţi citi, împreună cu alte articole foarte interesante în Revista Iuventa, la adresa: http://revistaiuventa.ro/2012/03/revista-iuventa-numarul-8-martie-2012/, la pagina 21




Ignoranţa- obstacol în calea fericirii

         În copilărie abia aşteptăm să mai împlinim un an, încă un an, pentru a deveni din ce în ce mai mari; în adolescenţă abia aşteptăm să devenim majori, să luăm singuri decizii, să nu mai depindem de părinţi, de sfaturile lor, să ne luăm propria viaţă în mâini; apoi, pe măsură ce experienţele de viaţă se adună, iar învăţămintele pe care le aduce fiecare lecţie ne modelează caracterul ajungem la concluzia că e foarte bine să ne trăim viaţa în armonie cu tot ceea ce ne înconjoară, că e chiar necesar să urmăm sfaturile celor mai în vârstă, celor înţelepţi (chiar dacă uneori sunt mai tineri decât noi), că e bine să ascultăm şi părerile altora înainte de a lua o decizie majoră.
          Astfel principiile după care ne ghidăm într-o anumită perioadă de timp diferă de la o vârstă la alta, se transformă sau cel puţin aşa ar fi firesc să fie, adică să ne „înţelepţim” pe măsură ce anii trec. Şi totuşi sunt aşa de mulţi oameni care fac greşeli permise doar copiilor, oameni maturi care se pare că nu au învăţat mare lucru deşi se confruntă a nu ştiu câta oară cu aceeaşi situaţie neplăcută, cu aceeaşi suferinţă, se lovesc de acelaşi zid.
          Răspunsul la „de ce-ul?” acestei situaţii este neatenţia, superficialitatea, orbirea, prostia sau cum este denumită generic de cei înţelepţi, „ignoranţa”. Ea este cauza tuturor durerilor, tuturor suferinţelor, neînţelegerilor, greşelilor, obstacolelor. Ignoranţa este „boala” cea mai mare a umanităţii, chiar dacă nu este atât de evidentă letal precum cancerul. Cineva spunea că dacă ar durea prostia, aşa cum doare de exemplu un dinte cariat, s-ar auzi doar ţipete de jale. Dar ignoranţa este ascunsă, vicleană; ea doare mai târziu, după ce ai repetat greşeala, când ai realizat că te-ai mai lovit în locul acela din frunte de acelaşi prag sau când reuşeşti să observi suferinţa pe care ai produs-o în cei dragi ţie în urma unei alegeri greşite, de exemplu.
         Din cauza acestui „virus” răspândit intenţionat în toată lumea avem cu toţii ca o plasă pe ochi şi de aceea nu putem vedea clar, ci doar în ceaţă, doar umbre, doar frânturi de imagini. Mergem prin viaţă bâjbâind, ne împiedicăm de adevăruri şi păşim mai departe, căci nu le vedem lumina. Ce perspective poate avea un om aflat în semiîntuneric? Fie învăţă să vadă trezindu-şi inima, mintea şi rupând pânza ce-i acoperă privirea, fie va rămâne în orbire, trăind pe jumătate. Când omul este tânăr e mult mai uşor să facă asta, căci are multe resurse-are aspiraţii, idealuri, vise pe care vrea să le împlinească, e dornic să se îndrăgostească, să iubească; încă nu a devenit „amorţit”, obişnuit cu ceaţa, rigid, pietrificat, obosit. Dar, în acelaşi timp există şi multe obstacole, de exemplu obişnuinţele şi schemele mentale: ”dacă toţi cei pe care îi ştiu au trăit o viaţa aşa, eu de ce să caut altceva, de ce să fiu diferit?”sau „ e firesc ca oamenii să se îmbolnăvească, să sufere, doar viaţa e o luptă…iar când oboseşti, mori”etc.
       Şi totuşi o vorbă înţeleaptă spune: „ A fi înseamnă a fi diferit!”, aşa că haideţi să facem primii paşi spre ieşirea din orbire la lumina adevărată a zilei, haideţi să ne vindecăm! Haideţi să credem că putem alunga de pe ochii noştri tineri vălul ignoranţei, căci ea este cea care ne împiedică să fim clipă de clipă fericiţi, mulţumiţi de ceea ce primim, de minunea vieţii pe care o trăim. Ignoranţa este cea care nu ne permite să trăim în perfectă armonie cu toată creaţia lui Dumnezeu, de aceea haideţi să ne deschidem cât mai larg ochii inimii, să fim atenţi şi să vedem clar dincolo de aparenţe, de ceea ce vor alţii să vedem, să avem încredere în fiinţele apropiate nouă, în cei pe care-i iubim, în cei care ne iubesc, să ne dorim unii altora doar binele şi „foarte-binele”. Astfel vom putea deveni cei despre care Iisus spune” Cei care vor avea ochi de văzut să vadă, iar cei care vor avea urechi de auzit să audă!”

Dr. Simina Renţea
www. poeziaiubirii.blogspot.com

duminică, 15 aprilie 2012

Dorul luminii

Lumina din ceruri de slavă
tresare pâlpâiri calde,
iubitoare,
în sufletul meu.

Liniştea buzelor Tale,
prelinse cu sângele crucificării,
se întinde în surâsuri blânde
pe chipul Tău,
de Lumină Vie!

Doamne, cum poţi iubi atât de mult?
Doamne, cum poţi ierta aşa, totul?
Strigă de dor de lumină
inima mea,
atât de mică, încă.
Te rog, Doamne,
acum la ceas sfânt,
ajută-mă să curg de la Tine
spre mine, spre ei, spre toţi
ca o lumină a iubirii,
caldă şi vie!


luni, 9 aprilie 2012

Invoc ploaia!



Chem ploaia
şi tunetele
şi fulgerele
să mă scuture de gri,
să mă trezească la viaţă,
să mă îndrăgostească!


Chem ploaia să mă ude până la piele
desprinzându-mă de mine,
de emoţiile mele intense,
de visele mele,
de umbre şi ceţuri,
de prejudecăţi zidite adânc în minte,
de păreri şi regrete.

 Invoc ploaia să mă decojească
de toate frunzele uscate,
să limpezească rănile,
să mă spele de aşteptări zadarnice,
să mă acopere cu petale parfumate,
să mă binecuvânteze cu perseverenţă.

Invoc ploaia să mă spele de mine,
să mă picure cu Mine,
să mă iubească aşa udă
de lacrimi de ploaie
cum sunt!



joi, 5 aprilie 2012

În armonie!


Muguri au ieşit din cochilia lor verde,
flori şi-au desfăcut timid petalele
spre soare,
eu ţi-am auzit zâmbetul inimii
înflorind
la o depărtare de buze
de sufletul meu.

Pala de vânt m-a atins deodată
cu verde de frunze crude,
cu delicateţe de flori înmugurite,
cu simfonie de şoapte delicioase,
cu soarele iubirii,
pe chipul asprit de iarna fără tine.

Lacrimi curg fericite de bogăţia de verde,
sufletul îşi deschide timid petalele
spre iubire,
eu mă îmbăt cu sunetul viu al inimii
înflorind
la o apropiere albastră de cer
de sufletul meu!

 Free as a bird  - Omar