ape năvalnice, zgomotoase,
ape liniştite, limpezi,
ape domoale.
Toate îşi cântă în ele însele dorul,
setea nebună de a se revărsa,
de a se uni,
de a se amesteca unele cu altele
în matca primordială a apei cosmice.
Mama tuturor râurilor,
a mărilor, a oceanelor,
a picăturilor de ploaie,
Ea, Mama,
udă în mine pământul,
îl face fertil şi rodnic şi răbdător;
înteţeşte în mine focul,
îi rotunjeşte limbile ascuţite;
hrăneşte în mine aerul
cu tot mai multă iubire,
palmele-mi se deschid albăstrite spre lume;
înalţă în mine eterul,
cu rafinate şi pline de savoare intuiţii.
Ea, Mama,
mă îmbrăţişează în cascade,
fremătătoare şi caldă.
Râuri de femei curg prin mine,
femei care-au iubit până la ultima gură de viaţă,
femei puternice,
pasionale, gingaşe,
femei care şi-au lăsat frumuseţea
în artă,
în copii, în bărbaţi,
în paşi pe nisip,
în urme pe apă.
Toate îşi cântă în ele însele dorul,
iubirea,
rugăciunea.
Sunt fericire curgătoare!
Sunt femeie!