joi, 29 decembrie 2011

In apa


Aburi calzi invaluie misterios
chipul meu,
picaturi de ploaie isi leagana rotundul
pe frunze,
danseaza apa de jur imprejurul trupului
in cercuri de placere.

In spatiul aqvatic sunt dilatata feeric!

Degetele mele prelungesc picurii,
pielea e mangaiata fierbinte;
sunt imbracata tainic intr-o rochie uda,
ce se prelinge agale pe corp,
pe talpi,
magie feminina in apa.

miercuri, 28 decembrie 2011

Doar atingere


Ating cu degetele cuvintelor de dragoste
frumusetea fiecarui om ce iubeste,
ating cu zambetul soaptelor de fericire
stelele ce rasar stralucind in priviri,
ating cu voalul magic al literelor
sufletele deschise spre poezia iubirii,
ating cu rosul buzelor, cu deschiderea palmelor,
cu unduirea parului,
ating cu feminitatea trupului meu,
ating cu inima, cu mintea, cu sufletul,
ating cu dorul meu de Dumnezeu!

Sunt doar atingerea ce mangaie delicat sufletul!

06 - Starea de fericire paradisia

marți, 20 decembrie 2011

Dor de Dumnezeu


Pământul
s-a cutremurat luminat de fulgere,
apa
a ţâşnit în arteziene spre cerul privirilor,
focul
s-a înfierbântat şi mai aprins,
aerul
a pătruns cu forţă în plămâni,
eterul
a vibrat de înălţimea sunetelor,
trupul întreg s-a acordat la o nouă muzică,
ce urca, urca, urca
pe firul auriu al dorului
spre Dumnezeu.

Palmele ude s-au deschis iubitoare,
liniştea a aşternut zâmbete
pe chipul înălţat în rugăciune!

joi, 8 decembrie 2011

Ude


Ude mă ating degetele tale de ploaie
pe frunte,
pe nas,
pe gene, picuri îşi odihnesc oglinda.

Ude îmi mângâie roşul buzelor
degetele tale curgătoare,
ploaie.

Ude de nori,
de atingeri de stele
se preling picăturile de ploaie
în palmele mele.

Plouă în decembrie cu vise!

miercuri, 7 decembrie 2011

Îmbrăţişarea toamnei

Dragi cititori ai poeziei iubirii vă anunţ că a apărut un nou eseu scris de mine în numărul 7 al Revistei Iuventa; aici este linkul unde puteţi să vă desfătaţi citind minunate articole:

http://revistaiuventa.ro/2011/12/revista-iuventa-nr-7-decembrie-2011/     



 Îmbrăţişarea toamnei

Zilele trecute, într-o după-amiază luminată de un soare blând, mă plimbam prin singurul parc ce a mai rămas în oraşul unde locuiesc. Priveam fascinată spectacolul toamnei: frunze aurii reflectau lumina soarelui, încă pe ramuri, legănate uşor de vânt; frunze arămii mângâiau cu foşnet uscat paşii oamenilor; frunze, frunze dansau plutind romantic în văzduh. Mă absorbea ca într-un vârtej de poveste jocul culorilor toamnei, felul magic în care soarele se strecura printre copaci, cântecul păsărilor îngemănat cu sunetul desprinderii frunzelor de pe crengi. Aveam senzaţia că pătrund într-un alt timp, în care secundele au încremenit şi într-un alt spaţiu de un romantism nepământesc, în care se auzea rafinat ecoul pianului şi al viorilor.
        Inima mi s-a înfiorat de uimire când am respirat aerul filtrat prin puful aripilor unui Înger, ce mă îmbrăţişa zâmbind larg. Mintea a tăcut brusc, suspendată şi m-am lăsat cu totul în braţele albe, iubitoare, ale femeii îmbrăcate în Înger, dispărându-mi orice teamă în seninul ochilor ei. Aripile ei de Înger s-au mişcat spre mine, mângâietoare, ca-n cele mai pufoase vise ale mele, în timp ce glasul ei pătrundea în universul dilatat al fiinţei mele: „Este Săptămâna Arhanghelilor şi oferim îmbrăţişări tuturor celor care doresc”. Am zâmbit, surprinsă de extraordinara idee, aripile Îngerului au fluturat emoţionate, în mine cântecul viorilor se auzea şi mai înalt, dansul ameţitor al frunzelor continua în ritmul muzicii interioare. Am vrut să-i mulţumesc pentru darul minunat pe care mi-l făcuse, pentru acea îmbrăţişare plină de aroma raiului, dar până să reuşesc să articulez ceva Îngerul plecase, alăturându-se celorlalţi Îngeri în această acţiune deosebită de a deschide sufletele oamenilor spre lumile angelice.
        Mintea mea şi-a revenit din surpriză şi gânduri omeneşti au început din nou să mă traverseze: „Oare cum reacţionează oamenii de pe stradă la îmbrăţişările oferite de femeile Îngeri?”, „Ce minune că există astfel de fiinţe care îşi dăruiesc o parte din timpul lor, din viaţa lor, fără a cere nimic în schimb, pentru a aduce măcar pentru o clipă surâsul paradisului pe chipurile semenilor lor!”, „ Ce oază de lumină în lumea aceasta obişnuită şi ce inspirată am fost să vin acum în parc.”
        Simţeam în profunzimile inimii mele că Îngerii mă aduseseră special acolo, atrăgându-mă cu recitalul colorat al toamnei, pentru a putea să-i văd în toată splendoarea lor îmbrăţişând, văzuţi şi nevăzuţi, oamenii- trecători.
        Am continuat apoi plimbarea pe aleile parcului cu sufletul plin de magia poveştilor cu îngeri pe care mi le spunea bunica mea în copilărie. Zâmbetele amintirilor îmi luminau mai departe faţa când am auzit copiii strigând încântaţi: „ sunt Îngeri pe străzi!” şi i-am văzut alergând spre ei să fie luaţi în braţe, între aripi. Atunci o nouă amintire mi-a răsărit surâsuri în inimă- felul în care mă privesc când vin prima dată la cabinet copiii de 5-6 ani pentru a le scoate primul dinţişor ce abia se mai ţine în gură- sunt convinşi că eu sunt Zâna Măseluţă şi caută să-mi vadă aripile bine ascunse sub halat; iar eu mă prind în jocul lor de poveste şi ei  ies fericiţi cu micul dinte în mână să-l pună noaptea sub pernă.
       Sunt fericită că m-a îmbrăţişat toamna în parc împreună cu Îngerii şi că mireasma poveştilor copiilor îmi atinge cald sufletul.

Dr. Simina Renţea- medic
www.poeziaiubirii.blogspot.com


luni, 5 decembrie 2011

Pe albastru de aripi


Te ating cu litere calde pe aripi,
albastre-mi  devin cuvintele.

Zăpada a uitat să ningă copacii
şi ei îşi leagănă goliciunea în vânt.

Mi-e dor de albul cel mai strălucitor,
de albul mai alb ca zăpada;
mă îmbăiez deocamdată-n albastru,
zbor printre copaci pe aripile cuvintelor,
pe albastru de aripi plutesc!