miercuri, 17 februarie 2010

Poezia barbatului!

Am primit o scrisoare de la un cititor- Marius (era super daca scria direct aici, caci este dedicata cititorilor acestui taram de poezie), acelasi cititor care mi-a mai trimis si altadata poezii minunate scrise de el ( pe care  le-am postat la comentarii) si am sa redau acum o parte din ea, spre a va stimula, mai ales pe barbati, caci lor le este adresata:

" Asta noapte, cum nu aveam somn, am zis ia sa plec asa hai-hui intr-o calatorie. Si cum nu imi gaseam sapca si papucii, si pentru ca cei din casa aveau musafir pe Mos Ene, am zis sa nu ii deranjez facind zgomot, asa ca m-am refugiat in tarimul poeziei iubirii. Si pentru ca, calatorului ii sade bine cu drumul, am colindat prin toate poeziile si am citit toate comentariile.
Cum se cuvine ca la o intoarcere dintr-o calatorie sa iti impartasesti impresiile, las sa ma ia gura pe dinainte si dau si eu cu parerea.
Printe altele, am gasit aceasta idee:
coryta spunea...
"Femeia, stapana simtirii, ii permite barbatului, stapanul ratiunii, sa fie fericit cateodata, doar atat cat el sa o caute pe ea toata viata."  Simina spunea... " foarte frumos spus...si adevarat!"
Ce sa zic? Ma simt ca in calatoriile lui Guliver, numai ca, am incurcat tinuturile. Cind eram mai tinerel priveam lumea femeilor ca o lume liliputana. Acum ca incep sa imi mijeasca ochii.....descoper ca tarimul poeziei iubirii este un tarim pe care femeile il fertilizeaza si infrumuseteaza. As vrea sa vad cu ce il pot impodobi barbatii. Noroc cu Iuli care tine steagul sus si lupta pe metereze incercind sa arate ca exista reprezentanti ai poeziei iubirii si printre barbati. Asa ca fac un apel:

Mai fratilor care sunteti barbati si care iubiti, impartasiti-ne si noua!"

Inainte sa umpleti voi, barbatii, acest taram de poezie cu minunile din sufletele voastre spre incantarea noastra, a tuturor, va dedic urmatoarea poezie:


Poezia barbatului

Adanc in sufletul lui de barbat sadita,
sub ochiul atent al constiintei lui cantarita,
indelung germinata sub albul analizei interioare,
incoltita cand o femeie - raza de soare -
ii zambeste inimii lui,
inlaturand buruienile emotiilor superficiale
si udand tinerele vlastare cu apa vie, sfintita,
poezia infloreste pe buzele barbatului
sub privirile calde ale iubitei;
uimita de asa frumusete rasarita din tacere
si uneori din gheata si departare,
femeia isi umple de fericire sufletul
si asculta, indragostita, barbatul- poetul;
dupa inceputul iernatic, prelung,
imnurile lui de iubire tasnesc navalnic,
fara oprire, vertical, inalt si profund
dezvaluind paradisuri nebanuite, imaculate.
Poezia barbatului impletita cu poezia femeii
formeaza o tesatura indestructibila de iubire ;
dansand pe firele din aur fin ale lucraturii
cred ca putem ajunge in Inima Izvorului!

25 de comentarii:

  1. Barbatii pun adesea poezia in fapte: in buchetul imens de flori sau in trandafirul singuratic si imbujorat care iti spune "te iubesc si vreau sa te-nfloresc", in bratul si pieptul care iti sunt o noapte-ntreaga perna, in privirea aprinsa cu care iti spun :esti cea mai frumoasa!", chiar mai mult si mai graitor decat orice cuvant care pleaca de pe buze..

    Pe mine, m-a surprins poezia din sufletul barbatului atunci cand el a-ngenunchiat ca sa imi lege sireturile la pantofi sau s-a oferit sa imi spele parul, cu bucuria cu care ai atinge o comoara de pret si a facut-o cu atata grija de parca as fi purtat pe cap o coroana..sau atunci cand l-am rugat sa imi aduca in dar o sabie, iar el mi-a adus trei..sau in diminetile insorite cand dimineata m-a trezit sarutarea lui si o tava cu ceai si paine cu dulceata..ori cand mergand pe strada, dupa o ora de plimbare a scos la iveala, ca un magician, o garoafa rosie aprinsa toata de emotie din maneca hainei lui..
    Dar poezia cea mai tainica si pt care poate ne-ar trebui "ochelari de vedere" si apreciere, este cea incifrata in telefonul lui de fiecare seara, prin care se asigura ca am ajuns cu bine acasa..ori in bunataturile alese din piata-mereu cele mai mari si mai frumoase:), in generozitatea cu care trece peste cicaleli si sfaturi nesolicitate si iarta trecerile mele peste mandria lui..in bunatatea pe care o manifesta in fiecare zi-fata de mine si fata de toti oamenii, el, in forta lui imensa, cu blandetea pe care o are si o imbina ca pe cele mai mestesugite rime si ritmuri cu impecabilitatea si vreticalitatea.
    Am descoperit adesea ,cu uimire, ca inima unui barbat e un poem tacut. De neuitat.
    Si ca femeia inspira..;)
    Foarte, foarte frumoasa ideea acestei postari, femeie-poezie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Exceptionala poezie!
    Exceptional si comentariul Animei!
    Mut de uimire,subsemnatul!
    Va doresc o zi superba,pe masura frumusetii sufletului vostru!

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte frumoasa si profunda completarea ta, Anima; multumesc!
    daca barbatii( cu exceptia lui Ionel, care e mereu alaturi de noi, multumesc pentru asta)nu se vor inghesui sa scrie, macar noi femeile vom reusi sa constientizam mai profund poezia barbatului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ceva spontan, intr-o stare de moment, poate suferi o updatare
    Iubirea

    e atunci cand:

    Vorbesti cu femeia iubita,
    desi nu-i aproape de tine;
    Privesti la femia iubita,
    desi nu-i langa tine;

    Adormi in brate cu femeia iubita,
    desi ea e altundeva;
    Si te trezesti tot asa!

    O vezi in tot si-n toate,
    desi nu stii unde e
    Si-l vezi pe Dumnezeu
    Te gadesti la femeia iubita,
    si-l simti de Dumnezeu

    Dumnezeu e totuna cu femeia iubita!

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte, foarte frumos si impresionant cadou ne-ai facut Bogdan, noua, femeilor. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu iti multumesc Anima pt raspuns, m-a miscat ftare!

    RăspundețiȘtergere
  7. sunt incantata de minunile pe care le scrieti cu totii aici.......multumesc!
    taramul poeziei sufletului meu este deschis voua!

    RăspundețiȘtergere
  8. Femeile cer tandrete, cer grija sufleteasca, cer timp, timp petrecut cu ele, cu sufletul lor, timp in care barbatul de langa ele sa le tina de mana, sa vorbeasca cu ele, sa le alinte cu privirea, inima. Sunt femei care vibreaza doar la atingeri sufletesti... simt fiecare adiere ca pe o mangaiere, pana dincolo de suflet. De obicei e doar... tacere si indiferenta. Ramanem astfel... iubitele vantului. Daruindu-ne sufletul vantului si tacerii, putem din nou visa, canta, dansa in brate de frunze si iarba. Poate, cine stie..

    RăspundețiȘtergere
  9. despre tine,despre mine...
    Sa vorbesc despre tine nu por ..sa iti zic despre mine nici atat...un vis o petala..iluzie, un spin realitate,,viata
    cerul , spernata,,,visul fericirea,,drumul iubirea
    De ce? intrebare ...la cat? speranta si unde? dragoste
    da e alb ..nu e negru,,,iubirea e culoare
    strop pe mine si pe tine ...

    ce parere aveti ?

    RăspundețiȘtergere
  10. femeia goală

    femeia goală-mi râde-n ochi,
    înveşmântata-n propria culoare,
    la umbra ei am crescut ca un trubadur
    când mâinile ei mi-au astupat faţa
    şi m-a făcut să-mi imaginez
    câtă frumuseţe-mi fulgeră inima.
    a fost un extaz de vin roşu
    când am gustat din gura-i liră,
    gazelă dulce cu forme celeste,
    pe piept cu perle stele,
    reflexe de aur,
    la umbra părului ei castaniu.
    gelos aş fi ca destinul ei
    să se preschimbe-n cenuşă.

    parcă o văd în candoarea nisipului
    cum doarme
    cu pupilele stinse,
    potirul obrajilor ei,
    aşa fără ochi, fără materie,
    acoperă urma sărutului
    şi urma lacrimilor
    cu nişte zori de lumină
    din ochiul meu monocord.

    e o minune când această fiinţă,
    îţi respiră liniştit în braţe
    în timp ce marea
    vălureşte filozofic trecerea timpului,
    anunţând spaimă si naştere
    din neţărmuritul ocheanos.

    8 noiembrie 2010

    Ion Ionescu-Bucovu

    RăspundețiȘtergere
  11. mormântul mamei l-am săpat în mine

    Hăituit de vremi şi de destine,
    Mormântul mamei l-am săpat în mine
    Cu dragostea şi dorul de nemărginit
    Cu care, mama mea ,eu te-am iubit.

    Joc de-a viaţa peste ape şi peste poveri,
    Au trecut peste noi câte ierni, câte veri,
    Cu dureri, bucurii ca un plai blagian,
    Toată viaţa urcând-coborând, an de an.

    Vârtej de-anotimpuri colorând nopţile
    S-a aşezat între noi ca graniţi deşarte
    Şi noi i-am deschis, grăbiţi, portile
    Şi i-am dat drumul să zburde departe.

    Deschid camera ta cu ochii închişi,
    Aş vrea să-ţi văd chipul, să-ti mângâi obrazul,
    Să te sărut, mamă, să-ţi treacă necazul,
    Dar peste tot pustiul a ţesut păiejeniş.

    Sunt sigur că tu te-ai ascuns într-o stea
    Şi de-acolo mă priveşti cu jind uneori,
    Acoperă-mi inima, mamă, cu dragostea ta
    Aşa cum ai făcut de-atâtea ori.

    Prevăd că noi ne vom întâlni copil şi părinte
    Şi-am să-ţi povestesc ce-a fost pe la noi,
    Nepoţii-au crescut, mamă, şi viaţa merge-nainte
    Prin vânturi, furtuni, noroaie şi ploi...

    7 noiembrie 2010

    Ion Ionescu-Bucovu

    RăspundețiȘtergere
  12. vin din trecut cântecele...

    mi-au albit
    cam de tot tâmplele
    amantele nu mai sunt geloase,
    mi-au căzut pe frunte toate visele,
    şi vin din trecut cântecele,
    melodioasele.
    de-acum ne privim
    cu ochii durerii
    ei nu mai sunt căprui
    ca altădată,
    nu se mai oglindeşte
    luna-n ei
    căci s-au imbolnăvit
    de cataractă.
    nu ne mai strivim
    între gene chipurile
    şi nu ne mai plimbăm
    pe cai în nopţi cu lună.
    eu nu mai sunt viteaz
    şi tu nebună,
    să cucerim
    pe eros împreună,
    de-acuma joc pe orbul
    şi am să vin
    să-ţi mângâi angelicul chip
    plin de păcate,
    cu coatele julite
    te voi pândi când treci
    ca să te strâng în braţe,
    pe pântecele reci.
    cu mâna stângă
    am să-ţi caut ochii,
    ca să-ţi şterg pleapele
    înlăcrimate
    şi să te iert, iubito, de păcate.

    7 noiembrie 2010

    RăspundețiȘtergere
  13. un cântec

    Există un cântec drag pe care-aş da
    Toată averea strânsă la o parte,
    L-aş asculta duios până la moarte,
    Căci numai el îmi cântă dragostea.

    E doina noastră din bătrâni lăsată,
    Când o ascult parcă întineresc,
    Văd patria în ea înmiresmată
    Şi-n viersul ei e cântul românesc.

    S-au strâns în ea durerile-ancestrale
    Şi suferinţa din întrega glie,
    Nesomnul greu din noptile astrale
    Şi glas duios de dulce ciocârlie.

    E parcă o sălbatică licoare
    Pe care-o beau din viersul ei cel blând,
    Lumina ce se naşte de la soare
    Şi glasul mamei ce-o aud plângând.

    Pe lângă doină, mândra-mi iese-n faţă,
    Cu chipul ei de fată, ca din fum,
    Cu părul ce miroase a parfum
    Cu dorul ei nemârginit de viaţă.

    Când o întânlesc de fiecare dată
    Simt că mereu întineresc
    Că-n doina noastră românească
    Văd chipul ei de os domnesc.

    6 noiembrie 2010

    RăspundețiȘtergere
  14. acum am descoperit uimita aceste mesaje-poezii de la tine, Ion Ionescu Bucov...iti multumesc ca ne-ai impartasit si noua versuri desprinse din lumea ta de poezie....te mai astept prin taramul meu...

    RăspundețiȘtergere
  15. acoarelă de seară

    roşul se topeşte peste deal,
    pânza serii pare marea-ntinsă
    parcă-i labirintul lui dedal
    încrustat pe o câmpie ninsă.

    pensula creaţiei divine
    a suit pe cer tabloul pur
    soarele se-neacă-n crinoline
    parc-ar fi o noapte din jaipur.

    pe un fond albastru-arămiu
    îngerii coboară pe pământ
    şi în dunga timpului pustiu
    se înalţă glasul unui sfânt.

    cade peste suflet grav cezarul
    peste răni şi plânsete caduce,
    noaptea vine ca să-şi ieie darul
    răstignind tristeţile pe cruce.

    oo, natură, prinsă-n şevalet,
    stă-n culori măreaţa ta făptură,
    vreau să-ţi fiu slugarnicul valet
    să rămâi la mine-n bătătură.

    vreu să-nfig în lună un cuţit
    şi tot cerul să-l mânjesc cu sânge
    să ţâşnească totu-aşa subit
    peste bolta-ntreagă care plânge.

    eu să fug încotro nu ştiu unde
    criminalul dorului de spaţii,
    să dispar în câteva secunde,
    înghiţit de marile nesaţii.

    23 februarie 2011

    RăspundețiȘtergere
  16. Ion Ionescu-Bucovu:,,DE 8 MARTIE PENTRU VOI…”

    imnul umanităţii
    ( închinat tuturor femeilor din lume)

    Dragele mele,
    ştiţi voi cât preţuiţi pe pământ?
    voi sunteţi dragoste, creaţie, floare,
    tot ce-i mai frumos în lume,
    iubite, mame, amante, surori,
    în voi învie dorul,
    voi mişcaţi lumile,
    pruncii în braţele voastre
    sunt zeii care ne duc mai departe viaţa,
    mâinile voastre,
    când mângâie,
    sunt leacul dorului împlinit.
    ce-i viaţa fără voi?
    un etern întuneric,
    voi naşteţi genuni,
    declanşaţi resorturi nebănuite
    în inimile iubiţilor,
    sunteţi ape curgătoare
    peste inimile noastre,
    vinul care ne-mbată,
    motorul lumii şi mormântul ei,
    voi sunteţi viaţă
    şi sunteţi moarte,
    fericirea sau nefericirea noastră,
    inimile noastre n-ar putea să zboare
    fără inimile voastre,
    voi sunteţi darul
    pe care Dumnezeu
    l-a făcut ochilor noştri
    şi inimilor noastre,
    voi ne topiţi în iubire,
    deveniţi izvoare de iubire divină,
    voi faceţi ca bărbaţii,
    să se întoarcă, debordând de fericire,
    acasă la ora amurgului,
    îmbătaţi de dragostea voastră.
    când iubirea copleşitoare vă face semn,
    noi vă urmăm îndemnul,
    chiar dacă drumurile
    sunt grele şi prăpăstioase,
    iubirea vă e cunună
    şi tot ea vă crucifică,
    adesea vă retează uscăciunile
    şi vă distruge răutatea şi egoismul.
    iubirea, asemenea snopilor de grâu,
    ne seceră şi vă seceră,
    vă treieră pentru a vă decoji,
    vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
    vă macină până la înălbirea făinii voastre,
    vă frământă
    până ajungeţi supuse, divine, pure
    ca apoi să vă hărăzească focul
    şi să deveniţi
    pâinea noastră cea de toate zilele.
    nu va lăsaţi stăpânite de îndoială,
    egoism, meschinărie, suspiciune sau teamă,
    căutaţi doar tihna şi plăcerea dragostei
    care vi se dăruie.
    dacă nu, acoperiţi-vă goliciunea
    şi ieşiţi din treierişul iubirii,
    rămânând singure,
    în lumea fără anotimpuri,
    unde veţi râde, fără bucurie,
    unde veţi plânge, dar fără lacrimile
    pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.
    în voi cântă cel mai frumos imn de pe pământ:
    imnul umanităţii…

    RăspundețiȘtergere
  17. iubire blondă

    iubire blondă
    te-am visat
    cu lacrimile
    drept fântâni
    era târziu
    la noi în sat
    părea că suntem
    doi străini.

    şi am venit
    la tine-n vis
    să-ţidau
    o dulce sărutare,
    iar visul nostru
    s-a închis
    şi am căzut
    aşa-n uitare.

    se lasă seara-ncet
    pe pleoape
    o zi din viaţă
    s-a mai scurs
    umbre se leagănă
    pe ape
    în buza
    tristului apus.

    am deschis ochii
    către cer
    priveam
    la soare şi la lună
    ca să te cer,
    mândro, te cer,
    să fim de-apururi
    împreună.

    tot aşteptând
    să vii odată
    ca să-mi răsai frumos
    în prag
    cu chipul tău gingaş
    de fată
    să-mi mângâi
    sufletul pribeag.

    n-a mai rămas
    într-un potir
    decât a visului ispită,
    şi efemerul elixir
    cu dulcea apă
    otrăvită.

    la timpurile
    viitoare,
    un curcubeu
    cu-nalte punţi
    spre –nlănţuirile
    stelare
    cu misticele noastre
    nunţi.

    15 martie 2011

    RăspundețiȘtergere
  18. P

    pastel de seară

    de pe picior de plai tălăngile sună,

    amurgul se-aşterne prin aer

    răsare pe cer o faţă de lună

    şi norii-n răstoace se-adună în caier.

    pastelu-nserării se jacă pe zare

    şi-mi toarnă în suflet tristeţi ancestrale,

    mi-aduce sub pleoape doar umbre bizare

    mirosuri de luncă, imagini rurale,

    cu satul ce doarme într-o râna pe deal,

    flăcăii cântând din caval…

    amintiri ce-mi stau veşnic de strajă,

    freamăt de vânt printre plopii în floare,

    îmi poartă în suflet o mirifică vrajă

    şi-o gust ca pe-o dulce savoare.

    cu ochii muiaţi în parfumuri de gene,

    iubita mi-apare din ceaţă şi dor

    din timpuri trecute, apusene

    un efemer şi tainic odor.

    în jocul feeric de raze, răsfrângeri,

    zugrăvită pe cer de-o lumină

    mi-apare iubita-n cohorta de ingeri

    cu chipul sibilei, suavă, divină.

    tristă şi plânsă, rătăcită de lume,

    răsărită parcă din ceruri de ape

    cu luna din ţărmuri de brume,

    căzutu-mi-a veşnic pe pleoape.

    am dus-o în ţări cu veşnică zăpadă

    să n-o atingă lumea trecătoare

    doar ochii mei însângeraţi s-o vadă,

    un visător sub bolta făra soare.

    3 aprilie 2011


    6 Apr 2011

    RăspundețiȘtergere
  19. POEMELE SENECTUŢII

    Cum zboară viaţa-n asfinţit


    Cum zboară viaţa-n asfinţit

    Aşa încet pe-un ton şoptit

    Precum se stinge-n van o floare

    Şi-apoi de frig, uscată, moare.

    Aud din depărtări cum cântă

    Al vieţii imn cu taina-i sfântă

    Şi cum răzbate peste vreme

    Cu bucurie să ne cheme.

    Cum anii-n urmă ni se lasă

    Printre amurguri de mătasă

    Şi viaţa asta ne tot poartă

    Printre furtuni, bătuţi de soartă.

    Cât vezi cu ochii numai cer

    Şi vraja marelui mister

    Cum prinde viaţă o fiinţă

    În uimitoarea biruinţă…

    Din truda vremii seculară

    Seminţele ce germinară

    Dădură roade pe câmpii

    Şi ne-au născut pe noi, copii.

    Cu trupul toţi dintro tulpină

    Ne scoase Domnul la lumină

    Prin timp cu aripi obosite

    Cernuţi prin plasa unei site.

    Nu vom învinge veşnicia

    Căci ne-a fost dat vremelnicia

    Şi ce se naşte tot dispare,

    Aşa e viaţa, trecătoare…

    29 martie 2011

    RăspundețiȘtergere
  20. chipul tău de floare rară


    chipul tău de floare rară
    se dizolvă-n mine-ncet,
    cănd te văd printre nucet,
    seara-n aerul de-afară.

    s-au împrimăvărat teii
    şi miroase-a corpul tău,
    te vor admira şi zeii,
    sete mi-e de tine rău...

    cu lacrima sângerândă,
    sunt şi cântec , sunt şi gând,
    cu figura ta cea blândă,
    tu eşti floarea pe pământ.

    ochiul meu albastru, verde,
    ţi-a căzut pe sufleţel,
    te-ar mai admira niţel,
    frică mi-e a nu te pierde...

    28 aprilie 2011

    RăspundețiȘtergere
  21. orpheu şi euridice

    râuri curg din părul tău,
    râuri de platină, râuri de stele şi de lumină,
    din glezna ta răsar păduri de tei
    din ochii tăi ţâşnesc laseri de dor,
    din gura ta, izvoare zdrumicate,
    din inimă, un fulger orbitor.

    îmi culc obrazul meu pe coasta ta
    ca pe un portativ de oase vii,
    ascult cum cântă sângele în tine
    ca unVivaldi -n prag de primăvară
    şi-adorm pe braţul tău înmiresmat
    ca ultimul îndrăgostit bărbat.

    tu taci şi laşi timpul să treacă
    într-un extaz nedesluşit de zei,
    deasupra noastră luna nopţii beată,
    chiorâş se uită pe furiş la noi,
    se rupe totul împrejurul nostru,
    cuvintele- au tăcut ca nişte pietre,
    murind mereu în aşa vis ferice
    ca un orpheu al tău, euridice.

    mi-e tema c-o să fugă timpul înapoi,
    şi se va pune stavilă-ntre doi
    mi-e teama c-o să vină menelaos
    şi visul se va prăbuşi în haos...
    mi-e teama că ne va-nghiţi uitarea
    cum vine valul, pustieşte marea.
    mi-e teama de cronos că trece prin noi,
    tu stând la o fereastră de tren,
    făcându-mi cu mâna un semn de adio,
    prelung, străveziu, cu batista în vânt;
    am văzut o lacrimă din ochii tăi picurând
    şi mi s-a făcut teamă că ne va acoperi uitarea
    precum vânturile şi valurile acoperă marea...

    15 mai 2011

    RăspundețiȘtergere
  22. ILUZII DEŞARTE
    http://www.scribd.com/doc/55700334/ILUZII-DESARTE-1

    RăspundețiȘtergere
  23. în taina serii

    în taina serii vino mai aproape
    să ne-aşezăm la dulci poveşti,
    şi să privim nebuni de dor
    cum cade luna în fereşti,

    să-mi cânţi cu vocea ta divină
    cu glasul tău fermecător
    aria vieţii fără vină
    şi cum e totul trecător.

    să ne-ngânăm cu glasul serii
    într-un decor căzut din rai,
    să-ţi sorb pe veci dulceaţa mierii
    doar eu, rătăcitorul crai.

    să ne iubim ca doi nebuni
    uitănd de lume şi de viaţă
    sub ale cerului cununi
    din seră până-n dimineaţă.
    razele dulci de dimineaţă
    să ne găsească-mbrăţişaţi
    şi nemurindu-ne pe viaţă
    să fim apururi ca doi fraţi.

    12 iunie 2011

    RăspundețiȘtergere
  24. miroase-a toamnă

    privesc în juru-mi cât mă duc ochii
    jur-împrejur cât să cuprindă țara
    bătrâna țară-a sfintei Dochii
    ce se răsfață-n soare vara.

    se varsă-n munți pâraiele de oi,
    în suflete noi doruri se descuie,
    se-aud pe deal tălăngile cum suie
    prin pomii desfrunziți ce-au rămas goi.

    amurgul adumbrit de liniști mari
    coboară de pe-a iazului dumbravă
    și ceța deasă-nfiptă-n pălimari
    cade pe suflete ca o otravă.

    lumina verii s-a lăsat spre toamnă,
    și toate par înfipte în amurg
    dealul golaș e-mpodobit cu aur,
    ape domoale printre sălcii curg.

    se lasă toamna pe grădina noastră,
    venind din țara umbrelor de dor
    rupând un trandafir firav din glastră
    sub plânsul florilor ce tainic mor.

    turme coboară din vremuri străvechi,
    aurul toamnei plouă pe ele
    frunze uscate le sună-n urechi,
    din cerul albastru le picură stele.

    încet-încet tălăncile se-ngână
    și fluierul doinește-un cântec sfânt
    cad stelele-n adâncuri de fântână
    sub vraja dulce din bătrânul cânt.

    12.09.2011

    RăspundețiȘtergere
  25. câteodată

    câteodată delirez în cuvinte,
    mă predau ca soldatul pe scut,
    câteodată viața mă minte
    și mi-e dor și-aș muri-n absolut.

    câteodată delirez în cuvinte
    și mi-e foarte drag să trăiesc,
    câteodată îmi aduc aminte
    cât de mult, viață, te iubesc.

    câteodată mă-mpinge-afară,
    timpul desfrunzit și ciung,
    aș vrea să înfloreasc-a doua oară,
    deși sunt condamnat pe rug.

    câteodată rugul se aprinde
    și-n jurul meu totul mă arde,
    dau foc la zborul de cuvinte
    în marșul nupțial din noapte.

    câteodată te caut prin gând
    și te găsesc într-o floare,
    te-aud câteodată plângând,
    și nu știu de ce plângi tu, oare.

    făptura ta nu pot s-o prind,
    să te păzesc ca pe-un tezaur,
    sunt încurcat în labirint,
    privind la părul tău de aur.

    îmi cazi în liniști verticale,
    peste trecutul meu de lut,
    și chipul tău îmi dă târcoale
    și te visez în absolut.

    sâmbătă, 15 septembrie 2012

    RăspundețiȘtergere