Ninge cu alb pufos,
insistent, topitor şi rece,
iarna cucereşte cerul,
îmbracă în haine sfinte pământul,
mângâie cu fulgi copacii goi,
oamenii zgribuliţi,
nisipul ce şi-a pierdut fierbinţeala verii.
Ninge cu stropi din aripi de îngeri,
imaculat,
miroase a sărbătoare în paradis,
cu misterul zăpezii se înveleşte totul,
tainic.
Sufletul se bucură de imensitatea albului.
Iubesc tăcerea sacră a fulgilor!
Superba poezie!In ton cu frumusetea sufletului tau!Ma bucur ca am din nou puterea sa poposesc pe "meleagul " tau online!
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru gandurile pe care mi le-ai transmis!
Iti doresc o zi frumoasa!
Ce ma bucur ca esti bine!!!!!!!
RăspundețiȘtergerebine ai revenit!!1
Ah da...asa-mi place cand ninge si e liniste absoluta! Si nu se aud decat fulgii cazand din ceruri!
RăspundețiȘtergereFoarte frumos!
RăspundețiȘtergere