luni, 6 decembrie 2010

Ruga rugului



O rugă se înalţă vâlvătaie spre cer.
Un rug de mure a îngheţat în iarnă,
alt rug arde cu zgomot de flăcări.
Scânteile rugului, aprinse în rugăciune,
zboară în văzduhul îngheţat,
încălzindu-l.

Un rug ce se roagă vertical este trupul meu,
mă strânge dureros pielea rece,
inima s-a încins roşie de ardoare,
plămânii s-au umplut cu aer sfânt,
gura e plină de cântece devoţionale.
Scânteiază ochii a rugă vibrândă,
a încremenit frigul în jurul palmelor,
deasupra capului ca în icoane,
auriu topit.

Ruga rugului cuprinde cu flăcări de dor
fiecare respiraţie,
curge iubirea clocotind împreună cu sângele
spre inima plină de strigăte îngenunchiate
tainic
în rugăciune.
Profund
aud
cum trosneşte lemnul rugului în văpăile iubirii,
rugă de cenuşă fierbinte tremură sub pleoape,
lumina!

Iubesc
şi mă rog să iubesc!

4 comentarii:

  1. buna simina......e fascinant ceea ce ai scris in aceasta postare.......ai completat prin acest post,acele zile in care ai absentat........apropo!am incercat sa las din emotii.si am scris.multumesc pt incurajare.......

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos ! sublim !

    RăspundețiȘtergere
  3. FIE CA INIMA TA SA ARDA VESNIC IN FOCUL IUBIRII DE DUMNEZEU !

    RăspundețiȘtergere
  4. Va multumesc de vizita ..Alex, Iuli si tu necunoscutule...

    RăspundețiȘtergere