joi, 28 iulie 2011

Curiozitate


Oare unde e izvorul culorilor?
Cum e acasă la curcubeu?
Cu ce fel de pensulă pictează Dumnezeu
zilnic, apusul?
Dar răsăritul de soare?
De unde îşi ia marea zbuciumul?
De ce mă oglindesc în ape?
Cum e cerul împrejurul păsărilor?

Mii de întrebări gravitează,
dansează, se înghesuie inocente,
se desprind una din alta,
se întind copilăreşte
între sprâncene şi zâmbet.
Tăcerea inimii e plină de răspunsuri.

2 comentarii: