Muzica vântului

Un zâmbet discret de lună răsărise pe cer,
soarele abia apusese înroşind norii violeţi;
după fierbinţeala zilei vântul începu să susure,
cântându-mi la urechi lente ritmuri,
şoapte de dragoste din munţi îndepărtaţi,
şuşoteli de stele abia ivite pe mantia albastră,
chicoteli de frunze legănate în aer.

Pielea încălzită de arşiţa zilei se răcori
alintată cu atingeri de braţe de vânt,
înfiorându-se de plăcerea tainică.

Strânsoarea părului ce ar fi udat spatele
s-a desfăcut lent, cu delicateţe de degete,
pletele libere au curs dansând în muzica vântului.

Zglobiu se strecură vântul printre falduri,
fusta se văluri emoţionată,
picioarele fine se lăsară şi ele mângâiate.

Simfonia vântului îmbrăţişă în răcoare de seară
stelele, luna, copacii, iarba arsă de soare,
pielea încinsă a trupului meu,
părul sărat de apa cea caldă a mării,
spirală de note muzicale înalte
ce armonizează nicovala şi scăriţa,
încântând misterios sufletul.