miercuri, 26 mai 2010

Nisip

Grăunte de nisip alunecând din palma deschisă,
fire de nisip lipindu-se umede de tălpi,
castele de nisip înălţate cu apă sărată de mare,
desene abstracte de nisip pe piele şi între firele de păr,
nisip ascuns în buzunarele hainelor şi între cutele prosopului,
nisip adus pe picioare şi împrăştiat în toată casa,
vântul ce aduce nisip în ochii mijiţi către soare,
scoicile amestecate cu nisip, acoperite cu urme de paşi,
adâncul mării format din nisip îmbrăcat în alge,
numele iubit scrijelit în nisip şi spălat de valuri,
nisip fin, nisip aspru, nisip ud, nisip înfierbântat,
nisip închis în clepsidra numărătoare de timp.

3 comentarii: