miercuri, 12 mai 2010

Cantec


De cantec mi-e inima plina de dor,
de sunet inalt de vioara gemand sub atingerea arcusului
prins intre degete maiastre, fine
si pline pana la varfuri de sensibilitatea artistului;
de simfonia muzicii mi-e dor,
sa-mi picure note celeste in urechile-mi deschise;
de coruri angelice mi-e dor,
sa-mi umple cu voci din paradisuri intreaga faptura.
Mi-ar placea sa stiu sa cant bucuria cantecului
ce-mi invadeaza trupul cu viata de flori parfumate,
dar vocea mea e neexersata
si degetele neinvatate cu strunele viorii
sau cu clapele alb-negre ale pianului,
asa ca am inlocuit notele muzicale cu litere asezate cum vor ele,
in albe versuri,
iar cantecul meu e tainic, tacut, vizual,
auzit doar de frumusetea ce-si are salas in suflet.

5 comentarii:

  1. ce frumos canta sufletul tau! ce sunete frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  2. Superba poezie!
    "...iar cantecul meu e tainic, tacut, vizual,
    auzit doar de frumusetea ce-si are salas in suflet."
    Iti doresc o seara placuta!

    RăspundețiȘtergere
  3. va multumesc pentru aprecieri si pentru vizita...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai devenit o blânda vioară pe care el, arcuşul vieţii cântă duios în fiecare seară o vie serenadă, dimineţii.

    RăspundețiȘtergere