Ma abandonez in bratele fluturande ale vantului,
ma abandonez mangaierii senine a cerului inalt,
ma abandonez miresmelor inflorate ale naturii,
ma abandonez ierbii, soarelui, muntilor inverziti.
Imi abandonez micimea inimii in galbenul campurilor,
imi abandonez agitatia gandurilor in linistea padurilor,
imi abandonez lacrimile ce-mi sfasie ude obrazul
pasarilor sa-si potoleasca setea cu ele,
imi abandonez incordarea pumnilor si inclestarea maxilarelor
in relaxarea unduitoare a raului ce curge printre pietre;
imi abandonez suferinta emotiilor ciripitului ce-mi alinta auzul,
imi abandonez crisparea, inchistarea si nerabdarea
in iarba moale ce-mi acopera tacuta trupul de femeie,
imi abandonez asteptarile, regretele si sentimentalismele
rotunjimii dealurilor inflorite in violet de liliac,
imi abandonez halucinatiile si visarile
aerului proaspat al muntelui ce-mi dilata narile si-mi umple fiinta de calm.
versurile tale sunt foarte frumoase.
RăspundețiȘtergereAvem momente cand dorim sa uitam de tot...sa ne abandonam sufletul...visele,iluziile,ca apoi sa revenim cu forte noi...am si eu starea asta uneori.
RăspundețiȘtergereva imbratisez abandonata in vant parfumat
RăspundețiȘtergereDin poezia aceasta "curge" neintrerupt ,asemenea unui izvor, "apa pentru suflet"
RăspundețiȘtergereIti doresc o zi superba!