duminică, 12 ianuarie 2014

Trăire


Zbatere într-o cuşcă cu pereţi de umbre,
gânduri pesimiste învârtindu-se haotice,
în jurul meu
gata să mă înhaţe cu totul,
să mă ducă în lumea lor întunecată şi rece.
E frig în mine.
Plouă cu lacrimi încontinuu.
Iarăşi m-am rătăcit.



Mă priveşti atent, cu răbdare,
vrei să înţelegi zbaterea
şi să alungi iarna cu zâmbetul tău cald.
Deşi te resping,
tu nu pleci.
Rămâi calm cu mine,
lângă mine
şi suflarea ta iubitoare mă învăluie blând.
Mâinile tale mă ating uşor pe lacrimi,
pe suspine,
pe hainele îngheţate.
Braţele tale mă cuprind protector,
inima ta se lipeşte de tremurul inimii mele,
săruturile îmi ating faţa şi gâtul şi părul
cu liniştea iubirii.
Te privesc din pragul rece al umbrelor
şi simt că ochii tăi mă iubesc,
chiar şi acum.
Zâmbetul tău întinde spre mine o mână de lumină.
Mă agăţ de ea şi sar înafara frigului.
Tu eşti prezent.
Picuri în mine încet, încet
cuvinte fierbinţi de dragoste şi dor.
Încep să mi le amintesc,
să văd soarele răsărind în mine,
să te recunosc.
Chipul tău străluceşte, transfigurat de iubire.
Eşti foarte frumos!
Zâmbesc îndrăgostită.


Dansez cu tine într-un spaţiu de lumină,
mintea a încetat să mai mintă acum.
În noi doi
timpul se măsoară fericit în clipele dragostei.
E primăvară în mine.
Plouă cu săruturi încontinuu.
Iarăşi te-am regăsit, iubitule!


- In the Presence of Angels
   
 

Un comentariu: