miercuri, 23 octombrie 2013

Mi-ai spus...


Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar eu am uitat cuvintele de dor,
le-am rătăcit
în lumea de iluzie cu care m-ai înconjurat în jocul tău.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar mintea mea poartă alte dialoguri,
obişnuiţe vechi,
analizând şi criticând fără întrerupere, totul.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar inima mea a amuţit de uitare,
avidă
de mângâieri umane neprimite, nedăruite.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar lacrimile îmi invadează ochii,
obrajii
şi fiinţa mea de femeie tulburată de depărtarea de tine.

Îmi lipseşti şi aerul e greu şi ceaţa e mare.
Întinde spre mine
te rog,
mâinile tale de lumină iubitoare!

3 comentarii:

  1. Multumesc pentru aceasta poezie ce a dat glas rugii inimii mele...m-am regasit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iata cum rasuna in mine acelasi dor...


    Daca as putea sa te percep,
    O secunda, cat o eternitate
    si inima mea sa se indragpsteasca
    iremediabil de tine...
    Caci tu esti iubitul meu nevazut,
    si mintea mea nu iti cunoaste chipul,
    dar inima mea e insetata ca in desert fara tine
    si te cauta neincetat, cu ficare bataie la portile Iubirii....


    Viata fara tine
    este ca mancarea fara sare si ziua fara soare,
    ca o corabie ce nu a ajuns la mare si
    ca primavara lipsita de floare.

    Unde sa imi gasesc bucuria,
    de unde sa imi adun puterea
    pentru cine sa traiesc, daca nu pentru tine?
    Caci totu-i trecator
    si aducator de moarte,
    oricat de incantator
    pare mintii desarte...si...
    am simtit candva chemarea ta,
    care e plina de viata si sens
    Si-mi amintesc...
    Ca mi-am promis sa te gasesc
    si sa traiesc doar pentru tine, langa tine, cu tine
    Cerl cu chip tainic, cu totul si cu totul sublim!

    RăspundețiȘtergere