Dialog cu marea

În vântul rece al zilei de toamnă
te-am atins cu galben de flori.
Tu ai împodobit cu petale
stropii de apă revărsaţi asupra mea.

Ţi-am privit cald apele-ţi învolburate
cu vântul alergând printre plete.
Tu te-ai uitat la mine din ochiul furtunii
ce-ţi înspuma valurile flămânde de ţărm.

Buzele mele s-au mişcat încet
şoptindu-ţi de dor de înalt, cuvinte.
Tu ai acoperit toate sunetele spaţiului
cu geamătul străfundurilor răscolite.

Fărâmă de lumină stăteam în faţa ta de mare
şi tu te avântai spre mine imensă,
necuprinsă,
dezlănţuită,
liberă.
Iubesc libertatea ta, ce mă face să zbor!