vineri, 28 ianuarie 2011

Farmec feminin



Argintiul clarului de lună
strălucire de vis aduce
la întrecere cu păreri de umbre
pe chipul frumos al femeii.
Pe buzele ei s-au copt fragii,
plini şi bogaţi,
iar în privirea ochilor uimiţi
se reflectă duios îmbrăţişarea de stele.
Aripi de îngeri flutură diafan
printre genele curbate spre senin,
simfonii celeste se cuibăresc în urechile fine,
armonia formelor se întrevede misterios
dincolo de petale, mătăsuri şi dantele.
Fericirea izbucneşte colorat
din fiecare por al pielii ei de femeie
şi rafinat vibrează senzualitatea în trup.
Iubirea palpită generos în inima ei
şi alint de zâmbete răsare între braţele gingaşe.
Un farmec aparte în miracolul Creaţiei
are femeia!


 

3 comentarii:

  1. Femeia e singurul lucru care contează, domnilor...spunea Lucian Avramescu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ai venit in taram draga Ana...
    Loredana, te imbratisez cu minunea femeii pe aripi...

    RăspundețiȘtergere