marți, 22 iunie 2010

Privire şi respiraţie


Ţi-am privit ochii atât de diferiţi,
când negri, rotunzi şi uluiţi,
când albaştri, lungi şi surprinşi
când căprui, migdalaţi şi uimiţi.

Fix în ochi te-am privit, înconjurându-te
cu atracţia transcendenţei,
dorindu-te până la capătul cel alb,
adorându-te dincolo de orice formă
după care te-ai ascuns, jucăuş.

A curs o perdea de strălucire luminoasă
ochii ei s-au închis uimiţi,
zâmbetul s-a întins mulţumit pe chip
şi tu ai atins-o cu degete edenice.

Fulgere au cutremurat trupul femeii,
lacrimile au căzut rimelate, fericite,
dorinţa ei şi-a găsit ecoul strigătului
în tine.
Tu , doar tu eşti
aerul pe care vreau să-l respir!

3 comentarii:

  1. Superba poezie dedicata privirii!
    "Fulgere au cutremurat trupul femeii,
    lacrimile au căzut rimelate, fericite,
    dorinţa ei şi-a găsit ecoul strigătului
    în tine.
    Tu , doar tu eşti
    aerul pe care vreau să-l respir! "
    Iti doresc o zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere