Te-am ratacit, Poezie a Iubirii inimii mele,
printre cuvinte uzuale, normale, discursive,
printre obisnuintele vietii de om.
Te-am uitat, Poezie a Iubirii inimii mele,
in tavalugul clipelor de griji, zbateri si munca,
ce nu se opresc niciodata.
Te-am acoperit, Poezie a Iubirii inimii mele,
cu hrana trupului si agitatia mintii,
cu slalomul prin banal si cotidian.
Te-am parasit, Poezie a Iubirii inimii mele,
urmarind sa inving obstacole,
sa invat din greseli repetitive,
sa ma perfectionez ca om efemer.
Tu, Poezie a Iubirii inimii mele,
ai ramas tacuta in mine,
mi-ai privit din interior fuga si fricile,
ai ascultat atenta plansetul meu de femeie.
Apoi,
deodata,
ti-ai inaltat catre cer
gatul alb de lebada
printre ale vietii mele valuri.
Ai sorbit pustiul
si tusea
si stranuturile
si ai picurat pe arsita buzelor mele
nectarul tau
savuros de dulce.
Multumesc ca existi,
Poezie a Iubirii inimii mele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu