Inimă, de Crăciun

Se ating cu aromă de psalmi
limbile clopotelor,
vântul înfiorat le poartă departe sunetul,
sfânt se respiră aerul rece,
lacrimi de dor curg îngheţate pe chip.

Palme aşezate cuminţi sprijină capul aplecat,
în tăcerea rugăciunii.
Pleoape tremură sfioase,
reverberează în inima caldă
cântecul clopotelor,
se bate toaca în miezul fiinţei mele,
îngenunchez înaintea bisericii trupului,
mă rog în faţa altarului sufletului.

Se aprinde lumina
în clopotniţă,
străluceşte privirea adâncită în rugăciune,
coruri bisericeşti cuceresc suflarea.

În genunchi ascult magia colindelor,

trăiesc blând clipa de taină a naşterii divine,
împreunată în zborul din inimă mă închin,
slăvesc prin versuri iubirea,
în tăcerea rugăciunii.

Iubire creşte în inima mea, lumina,
cu magia strălucitoare a albului mă atinge,
simfonia culorilor îmi mângâie palmele,
sacru răsună silabele începutului ei, în mine,
mă luminează lumina!

În ritmul clopotelor se răspândeşte iubirea!