duminică, 1 mai 2011

Uneori, sunt...



Sunt o frunză ce-şi oglindeşte verdele
în picuri de  ploaie cuminţi,
sunt stropul galben de soare
prins în petalele parfumate ale florii,
sunt norul şi albastrul de cer ascuns după el,
sunt adierea înmiresmată a pădurii,
sunt una cu violetul liliacului ce-mi gâdilă incitant nările,
sunt departe, departe de mine
şi-n acelaşi timp sunt tot mai aproape;
uneori,
când aripa vântului îmi atinge cu flori obrazul
şi îngeri transparenţi, de cristal,
îmi sărută privirile printre gene
simt cum mă iau pe mine,
eu, însămi,
de mână,
în zborul de dor de lumină
al sufletului.
Atunci,
mâna mea cu mâna mea prelungită
mângâiere de iubire aduce în dar inimii mele
şi ploi de surâsuri răsar printre stele.

2 comentarii:

  1. multumesc mult, draga mea...multumesc ca ti-ai amintit de mine, de ziua mea....

    RăspundețiȘtergere