Papadia

Papadia umple de galben desisul verde al ierbii,

aduce parfum de primavara in trupuri amortite de iarna,

incanta privirile oamenilor ce s-au saturat de cenusiul asfaltului

si coloreaza spatiul cu lumina desprinsa din soare.

  Plina de modestie si fara pretentii de craiasa intre flori

papadia ne bucura inimile, imbogatindu-le cu auriu de viata,

ne readuce zambetul indragostirii pe chipul preocupat de obisnuit

si amestecata alchimic, misterios cu mierea cea siropoasa,

stie sa trateze cu blandete diversele boli omenesti,

chiar daca nu are universitare diplome si titluri rasunatoare

si nici nu i se face la televizor obositoare reclama.

Papadia garniseste cu frunzele ei tinere, despicate

salatele cu care-si hranesc oamenii trupurile flamande,

aducand un proaspat gust amarui, tonic,

iar atunci cand imbatraneste, galbenul i se transforma in alb puf,

zburator peste necuprinsul lumesc,

plutind ca intr-un vis pe aripi de vant,

suflat de guri de copii jucausi.