Râuri de femei!

Râuri curg prin mine,

ape năvalnice, zgomotoase,

ape liniştite, limpezi,

ape domoale.

Toate îşi cântă în ele însele dorul,

setea nebună de a se revărsa,

de a se uni,

de a se amesteca unele cu altele

în matca primordială a apei cosmice.

Mama tuturor râurilor,

a mărilor, a oceanelor, 

a picăturilor de ploaie,

Ea, Mama,

udă în mine pământul,

îl face fertil şi rodnic şi răbdător;

înteţeşte în mine focul,

îi rotunjeşte limbile ascuţite;

hrăneşte în mine aerul

cu tot mai multă iubire, 

palmele-mi se deschid albăstrite spre lume;

înalţă în mine eterul,

cu rafinate şi pline de savoare intuiţii.

Ea, Mama,

mă îmbrăţişează în cascade,

fremătătoare şi caldă.

Râuri de femei curg prin mine,

femei care-au iubit până la ultima gură de viaţă,

femei puternice,

pasionale, gingaşe,

femei care şi-au lăsat frumuseţea

în artă, 

în copii, în bărbaţi, 

în paşi pe nisip, 

în urme pe apă.

Toate îşi cântă în ele însele dorul,

iubirea, 

rugăciunea.

Sunt fericire curgătoare!

Sunt femeie!

Frumuseţea, Toamna!

Mă picură cu frumuseţe
frunzele pe buze,
pe chipul fericit de femeie,
sublim îmi colorează aripile!

Fericită mă atinge cu frumuseţe
ploaia de frunze
pe gât,
pe suflet,
pe cuvintele tandre.

Firesc se colorează-n arămiu
copacii,
palmele mele deschise spre tine,
surâsul paşilor mei romantici.

Se umple privirea de galbenul
cu care s-au colorat frunzele,
verdele zâmbeşte cuceritor
muntelui din pădurea de brazi,
soarele poleiază cu bucurie
tăcerea aleilor,
curgerea lină şi albastră a apei,
femeia,
toamna!

Frumuseţea dumnezeiască
izbucneşte în culori nesfârşite
pretutindeni în jur!

Fericită mă atinge cu frumuseţe
dansul frunzelor căzătoare
pe trupul chemător,
pe gene,
pe adâncimea privirii,
pe creştet,
pe zâmbet.
Mă picură cu frumuseţe dansând
ploaia frunzelor
şi melodia curgătoare a apei
încântă auzul inimii mele îndrăgostite
de Frumuseţea Ta,
Doamne!


Aici puteţi şi auzi recitată de mine această poezie...