Rochiile Padurii!

Ai vrea sa te imbraci cu rochiile mele,
sa vezi cum iti vin?
M-a intrebat Padurea sclipind aramie
cu soarele facandu-mi cu ochiul,
din varful unui stejar.

Si asa a inceput parada modei:
fireste,
cu rochiile Primaverii-
pline de freamatul unei noi vieti-
in toate nuantele de verde ce exista-
de la verdele timid al mugurilor
la verdele cel mai indelungat al brazilor.
Au urmat rochiile Verii-
inflorate,
parfumate,
colorate,
sclipitoare de veselia razelor de soare ce imbraca totul in auriu.
Rochiile Toamnei m-au cucerit complet-
bogate,
pline de rod,
fosnitoare,
mangaiate cu liniste de ploi, pe indelete.
Rochiile Iernii mi-au asezat tihna pe suflet-
albe,
pufoase,
cu mantii de frunze ruginii acoperite de zapada,
cu petele verzi ale brazilor impodobiti cu fulgi.

Toate imi plac!
Si-mi vin atat de bine!
Nu pot alege doar una...
Acum intelegi de ce le port pe fiecare, pe rand,
in dansul cosmic al anotimpurilor?
M-a intrebat Padurea zambind in vantul toamnei.
Da, sa fi asortata!
I-am raspuns fericita,
razand cu soarele in priviri.

Zabovire

Ochii mei
adanc au zabovit
asupra privirii tale
ce scruteaza celestele inaltimi;
Buzele mele
dulce au zabovit
asupra gurii tale
ce mai mult tace;
Palmele mele
usor au zabovit
asupra pielii tale
ce se infiora mangaiata;
Talpile mele
s-au odihnit zabovind
pe urmele mari
ale pasilor tai increzatori.
Trupul meu,
inima mea,
viata mea
zabovesc
inflorind sub adierea iubirii tale!

Nu stiu..stiu..

Nu stiu daca te-am respirat
ca o boare calda,
ca un aer albastru,
savuros,
plin de prospetime!

Nu stiu daca te-am sorbit
ca pe o picatura de ploaie,
ca pe o lacrima,
dintr-o cupa aburinda,
zemoasa!

Nu stiu daca m-am trezit
deodata,
cu tine
sub pielea mea
sau te-ai infiltrat incet,
incet
ca o lumina difuza,
ce cuprinde apoi totul meu:
nasul,
gura,
gatul,
pielea,
sangele,
inima!

Stiu doar ca atunci cand pielea ta goala
se atinge de mine,
dornica,
atunci cand buzele tale pline
ma saruta bogat,
frenetic,
atunci cand respiratia ta de flori
imi freamata narile,
chematoare,
atunci stiu clar
ca eu am disparut,
m-am impletit cu tu-ul tau
si impreuna formam
tot-ul lui Dumnezeu!

E asa de simplu!

O lacrima in palma!

In causul palmei mici
s-a prelins tacuta
o lacrima;
s-a strecurat printre genele
clipind a fericire,
a traversat cu repeziciune
catifeaua obrazului
si s-a ascuns,
credea ea- nevazuta,
in palma plina de emotii,
deschisa si blanda,
a femeii.
Barbatul, atent,
centrat in mijlocul dansului,
a atins-o cu degetul ,
a intins-o apoi,
cu iubire,
linie umeda si sarata,
pe buzele ei,
pe buzele lui.
Lacrima a devenit sarut!

Sarutul a fost la inceput o lacrima sarata?


https://www.youtube.com/watch?v=sCCHd_HjRnE

Calarind printre sunete!

Ca Fat Frumos calarea
iubitul ei,
vitejeste,
cu muschi incordati,
cu pielea umeda,
cu ochii mari si negri stralucind misterios,
cu zambetul incantarii intins pe buzele-i subtiri.

Vieti intregi de luptator al luminii,
de erou al binelui,
de cuceritor al Paradisurilor
isi gaseau acum implinirea,
intelegerea,
locul ales
langa pieptul iubitei lui tresaltand de bucurie..

Sunetele gurii ei frumoase
se izbeau de geamurile insorite,
se cuibareau in draperiile de catifea,
ce prefaceau in rosu lumina soarelui,
se catarau pe peretii camerei devenita prea mica,
se asezau cuminti printre trandafirii cearsafurilor
se atingeau de urechile lui , cu infiorare..

Iubitul ei calarea printre sunete,
pe armasarii imblanziti ai pasiunii,
pe caii pur-sange ai erosului pur,
plin de transfigurare si elevat,
iubind-o
ca-n cele mai frumoase povesti de dragoste!

Poezie a Iubirii inimii mele!

Te-am ratacit, Poezie a Iubirii inimii mele,
printre cuvinte uzuale, normale, discursive,
printre obisnuintele vietii de om.

Te-am uitat, Poezie a Iubirii inimii mele,
in tavalugul clipelor de griji, zbateri si munca,
ce nu se opresc niciodata.

Te-am acoperit, Poezie a Iubirii inimii mele,
cu hrana trupului si agitatia mintii,
cu slalomul prin banal si cotidian.

Te-am parasit, Poezie a Iubirii inimii mele,
urmarind sa inving obstacole,
sa invat din greseli repetitive,
sa ma perfectionez ca om efemer.

Tu, Poezie a Iubirii inimii mele,
ai ramas tacuta in mine,
mi-ai privit din interior fuga si fricile,
ai ascultat atenta plansetul meu de femeie.
Apoi,
deodata,
ti-ai inaltat catre cer
gatul alb de lebada
printre ale vietii mele valuri.
Ai sorbit pustiul
si tusea
si stranuturile
si ai picurat pe arsita buzelor mele
nectarul tau
savuros de dulce.
Multumesc ca existi,
Poezie a Iubirii inimii mele!