A apărut al cincilea număr al
Revistei Iuventa, pe care îl puteţi citi aici,
http://revistaiuventa.blogspot.com/2011/08/revista-iuventa-numarul-5-1-august-2011.html
Articolul meu este acesta:
Bula de săpun
Suntem un univers în miniatură. Câţi oameni atâtea universuri, atâtea lumi diferite, altă vibraţie, altă culoare predominantă, alt amestec de nuanţe, altă muzică, alt fel de a cânta muzica, de a o asculta. Suntem atât de diferiţi unii de alţii încât nici nu ne dăm seama de ce unele cuvinte pe unii îi fac să zâmbească, pe alţii îi rănesc, iar pe alţii nici nu-i ating.
Trăim fiecare dintre noi într-o lume proprie, ca într-o bulă de săpun. Ne rostogolim toată viaţa atingându-ne marginile moi ale lumii noastre de flori, de pietre, de ascuţişuri de vorbe, de răceală de ziduri, de mângâiere aurie de soare, de surâsuri, de umbre, de parfumuri , de curcubee. Unele atingeri ne impregnează pozitiv, ne dau aripi să zburăm prin spaţii nesfârşite de fericire, să plutim diafan cu zâmbete strălucitoare în ochi luminoşi. Atunci contururile bulei în care ne aflăm se pot dizolva uşurel în oceanul fericirii care ne înconjoară permanent chiar dacă ştim, chiar dacă nu ştim aceasta şi ne putem trezi înotând firesc, dezbrăcaţi de carcasa ce ne-a înconjurat până atunci, în lumina euforică a iubirii.
Alte atingeri ne pot aduce, însă, suferinţă, ne pot răni rotunjimea propriei lumi, ne pot zgâria suprafeţele, pot chiar crea tensiuni şi agitaţie în interiorul bulei noastre. Atunci totul se vede vălurit, distorsionat, exagerat, ne supărăm pe cei din afară, ne izbim de asperităţile şi marginile lumilor lor, nu vrem să mai comunicăm cu ei şi pereţii iniţial elastici, transparenţi, acum se rigidizează, se împietresc. Fără să ne dăm seama începem să trăim într-o bulă rece, tristă şi însingurată, în care nu ne mai atingem de nimeni şi de nimic din teama de a nu fi din nou răniţi; de fapt, trântim uşa în faţa vieţii din frica de a iubi, de a fi iubiţi, de a fi fericiţi.
Frumuseţea vieţii noastre, aşa cum e trăită ea de fiecare lume, de fiecare propriu univers, nu constă doar din momentele de îndrăgostire, de zbor, de odihnă şi distracţie, ci şi din momentele în care ne pregătim pentru acestea, în care ne şlefuim muchiile, ne netezim colţurile, în care învăţăm să ne atingem mai armonios de celelalte bule, chiar să dansăm cu ele fără să le tulburăm conţinutul. Treptat, pe măsură ce ne transformăm tot mai mult şi bula noastră devine tot mai mare, mai încăpătoare, mai expansionată, mai caldă şi permeabilă, putem să înţelegem cu inima, iubind, felul specific de a fi al fiecărei fiinţe pe care o întâlnim în acest spaţiu plin de baloane colorate. Şi poate, într-o zi specială, vom reuşi chiar să-l putem îmbrăţişa în inima lumii noastre pe Cel care suflă zâmbind neîncetat viaţă, mişcând în fluxul perfecţionării bulele de săpun.
Dr. Simina Renţea,
www.poeziaiubirii.blogspot.com
