Prinderea soarelui!

De cand rasare din mare in cantec de pasari,

ud si sarat, colorand aerul in galben si rosu,

soarele urca gradat pe seninul de cer,
marindu-se si iradiind tot mai multa caldura;
la mijlocul zilei, in deplinatatea fortei lui luminoase,
nu-l poti privi direct in ochii lui fierbinti,
caci scantei orbitoare trimite spre pupilele tale de om,
parjolindu-ti vederea si vara chiar si pielea.

Incepe apoi sa coboare treptat, discret micsorandu-se
si poti din nou sa-i privesti stralucirea;
la apus garniseste cerul cu violet si rosu
in respiratie suspendata de asa magie
si inainte sa dispara in cealalta parte a lumii,

devine atat de mic, uluitor de mic,

incat daca te asezi in unghiul cel bun
il poti prinde usor intre degetele mainii tale.

Daca vrei sa prinzi maretia de soare
e simplu, trebuie sa ai doar rabdare,
sa astepti cuminte sa-si incheie misiunea de luminator
si apoi sa-l captezi prin propriul vizor,
tinandu-l strans intre palmele tale uimite
si falindu-te cu asa prinsoare la toate fiintele iubite.