Învelire cu cer

Cu pătura peticită cu albastru de cer,
cu strălucire de stele
şi pe alocuri cu nori pufoşi
m-ai învelit plin de tandreţe;
las-o mai jos, căci mă gâdilă pe gât
moliciunea de nori bosumflaţi
de căldura nopţii de vară
şi mut-o mai la dreapta, căci mă apasă
exact între omoplaţi
roţile de stele ale Carului Mare.

Cu o mare blândeţe ai aşezat mai bine
albastrul colţului de cer
ce-mi cuprindea senin tot trupul gol;
Luna, cu tot cu lumina ei argintie,
s-ar simţi excelent în stânga buricului meu,
nu aşa cum este acum crescută şi colţoasă
în ochii mei ce vor sa doarmă.

Cu o mare înţelegere ai convins clarul de Lună
şi i-ai schimbat poziţia,
trăgând într-o parte pătura de cer...
aştrii au ascultat vocea iubirii din inima ta;
apoi cu sărutări duioase ai inchis pleoapele mele,
mâinile cu vânt galactic mi le-ai atins uşor,
iar în urechi uimite muzica sferelor mi-ai picurat.
Atunci am tăcut
încântată păşind în lumea de vise
şi-am adormit cu inima cântând psalmi
în palmele tale.