Cantecul de iubire al ploii

La inceput nu-mi placea ploaia..pentru ca la poalele  muntelui unde m-am nascut si am trait o buna parte din viata mea minunata ploua tot timpul, vorba poetului Minulescu.."orasul in care ploua de trei ori pe saptamana"...chiar in putinele zile cu soare de vara nu puteai sa pleci de acasa fara umbrela, caci sigur spre dupaamiaza, pe neasteptate incepea sa ploua grabit si rece...erau zile in care ploua fara oprire si mi se facea un dor de soare, de caldura...apoi m-am mutat din iubire de marea cea neagra de atata albastru la malul ei insorit, unde e asa fierbinte soarele vara incat ajungi sa-ti doresti racoarea ploii....aici a inceput sa-mi placa ploaia, dansul ei ritmat ce alunga zapuseala, cantecul ei zgomotos umezind nisipul si hranind vegetatia. Acum nu mai am nici o umbrela, ma las udata de ploaie, imbratisata intim de ea...acum simt poezia ei invaluindu-mi in atingeri de ape fiinta...

Cantecul de iubire al ploii

Nu ma mai feresc de ploaie,
nu ma mai ascund dupa umbrela protectoare,
nu ma mai grabesc printre picaturi;
acum las ploaia sa ma ude pana la piele,
sa se strecoare umeda si rece pe sub hainele
ce mi se lipesc de trup, ineficiente, transparente;
fiori de strigat de viata imi aduce atingerea miilor de stropi
ritmata, repetata, sacadata;
acum las ploile sa se joace nebunatice cu parul meu,
mangaindu-mi precipitat pielea capului,
prelingandu-se in ape curgatoare pe fiecare fir,
spalandu-mi cu degete inlacrimate, lungi, chipul viu;
acum las ploaia sa-mi cante in felul ei propriu
cantecul ei de iubire la urechile-mi ude,
cu cercei miscandu-se vesel,
pe gatul fin, inconjurat cu brate de ploi;
acum las ploile sa-mi picure soaptele iubirii in suflet,
in bratele tale, iubite, dansand in mijlocul  gratiei ploii.