Cantec

De cantec mi-e inima plina de dor,

de sunet inalt de vioara gemand sub atingerea arcusului

prins intre degete maiastre, fine

si pline pana la varfuri de sensibilitatea artistului;

de simfonia muzicii mi-e dor,

sa-mi picure note celeste in urechile-mi deschise;

de coruri angelice mi-e dor,

sa-mi umple cu voci din paradisuri intreaga faptura.

Mi-ar placea sa stiu sa cant bucuria cantecului

ce-mi invadeaza trupul cu viata de flori parfumate,

dar vocea mea e neexersata

si degetele neinvatate cu strunele viorii

sau cu clapele alb-negre ale pianului,

asa ca am inlocuit notele muzicale cu litere asezate cum vor ele,

in albe versuri,

iar cantecul meu e tainic, tacut, vizual,

auzit doar de frumusetea ce-si are salas in suflet.