E ziua...

E ziua în care respirăm timp,
secundele se dilată devenind minute,
acestea se transformă în ore
de respiraţie prelungită, modificată;
fostele ore devin zile întregi, magice,
în care intensitatea evenimentelor atinge apogeul.
Timpul se prelinge rar, plin,
încărcat de pasiune şi de transcenderea ei;
timpul necruţător îşi dezvăluie un strop de mister
ce ne deschide ochi uzi de lumină.
E ziua ce trece fără semne în noaptea
bogată în stelele vidului nemărginit.
E ziua în care viaţa trăită la maxim
se uneşte intim cu inevitabila moarte;
împletitură inefabilă, indestructibilă,
din mrejele căreia ies doar înţelepţii
ce au ştiut ruga dintre secundele timpului.
E ziua în care respirăm mirosul de tămâie al morţii,
amestecat cu timp de reflecţie,
cu pauză de gânduri, cu timpul iubirii,
cu parfum de eternitate binefăcătoare.