Omagiu prietenului meu!

In ianuarie, chiar pe la inceputul scrierilor mele in acest taram al poeziei iubirii, am scris  "Omagiu prietenei mele" in semn de recunostinta pentru femeile din viata mea care mi-au deschis inima catre poezie; acum, in februarie, tot pe ninsoare, am sa-mi exprim recunostinta fata de barbatii din viata mea care mi-au trezit dorul de poezie. Ii rog, inca de la inceput, pe cei care nu se vor regasi aici sa nu se supere, caci ei exista in inima mea, fiecare cu aroma lui de poezie...
Prietenul adolescentei mele este Mihai, colegul meu de clasa, un baiat sportiv si bine facut, un om indragostit de munte si de "Floare albastra" a lui Eminescu, pe care mi-o recita cu sufletul vibrand de emotie; de la el am primit primele poezii de dragoste, atat de frumoase si de sensibile; din pacate ele n-au gasit in mine ecou, caci eu inca nu stiam sa vad si sa simt poezia....eram "atat de frageda", de necoapta.....baietii erau inca pentru mine doar niste tovarasi de joaca, de alergat si tavalit prin zapada, de batut mingea pe strazi si de urcat pe munte; baietii erau doar cei de la care primeam martisoare si ghiocei si frezii, pe care de cele mai multe ori le gaseam pe banca de teama de a nu li se inrosi obrajii de emotie...
Prietenul primilor mei ani de facultate este Marius, un barbat inalt si frumos; albastrul ochilor lui m-a inspirat sa scriu primele mele incercari de poezie... puncte bune de plecare, de zbor in alte lumi "de soare pline"...
Apoi s-a ivit Cristi, un barbat cu o voce superba ce m-a vrajit cantand la chitara; acum am inceput sa scriu poezie, inspirata de muzica fiintei lui; nici nu simteam cum treceau orele pana la intalnirea cu el, caci cuvintele de dor se asterneau melodioase pe hartie.
Prietenul ultimilor mei ani de facultate este Rafael, un barbat stilat si rafinat; el este si acum prietenul meu, caci el m-a invatat cu adevarat ce inseamna prietenia cu un barbat, dincolo de asteptari, de declaratii de dragoste, de amor sub clar de luna, prietenie care se construieste toata viata, indiferent de distanta si de diferenta de fus orar; el este cel datorita caruia a aparut acest taram de poezie, cel care nu s-a lasat pana nu m-a convins ca "rochia cea mai potrivita mie este cea facuta pentru mine, chiar daca rochia prietenei mele mi se potriveste foarte mult".
Prietenul meu de o viata, ce cuprinde in ea atat de multe vieti, este Mihai, un barbat cu ochi stralucitori, galactici si cu o inima atat de mare incat poate cuprinde, fara ezitare, multe suflete de iubire insetate. El este cel care ma incurajeaza sa-mi exprim frumusetea din sufletul meu si s-o las sa infloreasca.
Tuturor acestor prieteni ai  mei si celor pe care nu i-am amintit acum le multumesc pentru felul minunat in care mi-au imbratisat sufletul trezind in mine atatea versuri...

Dedic prietenului meu, barbatul, aceasta poezie:

Inceputul

Ma trezeste eternul tau inceput,
ma intinereste tineretea ta fara batranete
si frumusetea ta de inorog,
alergand nebuneste,
ma umple de seva primaverii,
de bucuria vietii.
Da-mi sa beau, iubitule,
apa vie ce-ti izvoraste din suflet!
Din palmele tale deschise spre cer
sa sorb albastrul
si din privirea ta ce tot mai sus tinteste
vesmant sa-mi fac, ce ma-nfloreste!