Am primit o scrisoare de la un cititor- Marius (era super daca scria direct aici, caci este dedicata cititorilor acestui taram de poezie), acelasi cititor care mi-a mai trimis si altadata poezii minunate scrise de el ( pe care le-am postat la comentarii) si am sa redau acum o parte din ea, spre a va stimula, mai ales pe barbati, caci lor le este adresata:
" Asta noapte, cum nu aveam somn, am zis ia sa plec asa hai-hui intr-o calatorie. Si cum nu imi gaseam sapca si papucii, si pentru ca cei din casa aveau musafir pe Mos Ene, am zis sa nu ii deranjez facind zgomot, asa ca m-am refugiat in tarimul poeziei iubirii. Si pentru ca, calatorului ii sade bine cu drumul, am colindat prin toate poeziile si am citit toate comentariile.
Cum se cuvine ca la o intoarcere dintr-o calatorie sa iti impartasesti impresiile, las sa ma ia gura pe dinainte si dau si eu cu parerea.
Printe altele, am gasit aceasta idee:
coryta spunea...
"Femeia, stapana simtirii, ii permite barbatului, stapanul ratiunii, sa fie fericit cateodata, doar atat cat el sa o caute pe ea toata viata." Simina spunea... " foarte frumos spus...si adevarat!"
Ce sa zic? Ma simt ca in calatoriile lui Guliver, numai ca, am incurcat tinuturile. Cind eram mai tinerel priveam lumea femeilor ca o lume liliputana. Acum ca incep sa imi mijeasca ochii.....descoper ca tarimul poeziei iubirii este un tarim pe care femeile il fertilizeaza si infrumuseteaza. As vrea sa vad cu ce il pot impodobi barbatii. Noroc cu Iuli care tine steagul sus si lupta pe metereze incercind sa arate ca exista reprezentanti ai poeziei iubirii si printre barbati. Asa ca fac un apel:
Mai fratilor care sunteti barbati si care iubiti, impartasiti-ne si noua!"
Inainte sa umpleti voi, barbatii, acest taram de poezie cu minunile din sufletele voastre spre incantarea noastra, a tuturor, va dedic urmatoarea poezie:
Poezia barbatului
Adanc in sufletul lui de barbat sadita,
sub ochiul atent al constiintei lui cantarita,
indelung germinata sub albul analizei interioare,
incoltita cand o femeie - raza de soare -
ii zambeste inimii lui,
inlaturand buruienile emotiilor superficiale
si udand tinerele vlastare cu apa vie, sfintita,
poezia infloreste pe buzele barbatului
sub privirile calde ale iubitei;
uimita de asa frumusete rasarita din tacere
si uneori din gheata si departare,
femeia isi umple de fericire sufletul
si asculta, indragostita, barbatul- poetul;
dupa inceputul iernatic, prelung,
imnurile lui de iubire tasnesc navalnic,
fara oprire, vertical, inalt si profund
dezvaluind paradisuri nebanuite, imaculate.
Poezia barbatului impletita cu poezia femeii
formeaza o tesatura indestructibila de iubire ;
dansand pe firele din aur fin ale lucraturii
cred ca putem ajunge in Inima Izvorului!
Barbatii pun adesea poezia in fapte: in buchetul imens de flori sau in trandafirul singuratic si imbujorat care iti spune "te iubesc si vreau sa te-nfloresc", in bratul si pieptul care iti sunt o noapte-ntreaga perna, in privirea aprinsa cu care iti spun :esti cea mai frumoasa!", chiar mai mult si mai graitor decat orice cuvant care pleaca de pe buze..
RăspundețiȘtergerePe mine, m-a surprins poezia din sufletul barbatului atunci cand el a-ngenunchiat ca sa imi lege sireturile la pantofi sau s-a oferit sa imi spele parul, cu bucuria cu care ai atinge o comoara de pret si a facut-o cu atata grija de parca as fi purtat pe cap o coroana..sau atunci cand l-am rugat sa imi aduca in dar o sabie, iar el mi-a adus trei..sau in diminetile insorite cand dimineata m-a trezit sarutarea lui si o tava cu ceai si paine cu dulceata..ori cand mergand pe strada, dupa o ora de plimbare a scos la iveala, ca un magician, o garoafa rosie aprinsa toata de emotie din maneca hainei lui..
Dar poezia cea mai tainica si pt care poate ne-ar trebui "ochelari de vedere" si apreciere, este cea incifrata in telefonul lui de fiecare seara, prin care se asigura ca am ajuns cu bine acasa..ori in bunataturile alese din piata-mereu cele mai mari si mai frumoase:), in generozitatea cu care trece peste cicaleli si sfaturi nesolicitate si iarta trecerile mele peste mandria lui..in bunatatea pe care o manifesta in fiecare zi-fata de mine si fata de toti oamenii, el, in forta lui imensa, cu blandetea pe care o are si o imbina ca pe cele mai mestesugite rime si ritmuri cu impecabilitatea si vreticalitatea.
Am descoperit adesea ,cu uimire, ca inima unui barbat e un poem tacut. De neuitat.
Si ca femeia inspira..;)
Foarte, foarte frumoasa ideea acestei postari, femeie-poezie!
Exceptionala poezie!
RăspundețiȘtergereExceptional si comentariul Animei!
Mut de uimire,subsemnatul!
Va doresc o zi superba,pe masura frumusetii sufletului vostru!
Foarte frumoasa si profunda completarea ta, Anima; multumesc!
RăspundețiȘtergeredaca barbatii( cu exceptia lui Ionel, care e mereu alaturi de noi, multumesc pentru asta)nu se vor inghesui sa scrie, macar noi femeile vom reusi sa constientizam mai profund poezia barbatului.
Ceva spontan, intr-o stare de moment, poate suferi o updatare
RăspundețiȘtergereIubirea
e atunci cand:
Vorbesti cu femeia iubita,
desi nu-i aproape de tine;
Privesti la femia iubita,
desi nu-i langa tine;
Adormi in brate cu femeia iubita,
desi ea e altundeva;
Si te trezesti tot asa!
O vezi in tot si-n toate,
desi nu stii unde e
Si-l vezi pe Dumnezeu
Te gadesti la femeia iubita,
si-l simti de Dumnezeu
Dumnezeu e totuna cu femeia iubita!
foarte, foarte frumos si impresionant cadou ne-ai facut Bogdan, noua, femeilor. Multumesc!
RăspundețiȘtergereSi eu iti multumesc Anima pt raspuns, m-a miscat ftare!
RăspundețiȘtergeresunt incantata de minunile pe care le scrieti cu totii aici.......multumesc!
RăspundețiȘtergeretaramul poeziei sufletului meu este deschis voua!
Femeile cer tandrete, cer grija sufleteasca, cer timp, timp petrecut cu ele, cu sufletul lor, timp in care barbatul de langa ele sa le tina de mana, sa vorbeasca cu ele, sa le alinte cu privirea, inima. Sunt femei care vibreaza doar la atingeri sufletesti... simt fiecare adiere ca pe o mangaiere, pana dincolo de suflet. De obicei e doar... tacere si indiferenta. Ramanem astfel... iubitele vantului. Daruindu-ne sufletul vantului si tacerii, putem din nou visa, canta, dansa in brate de frunze si iarba. Poate, cine stie..
RăspundețiȘtergeredespre tine,despre mine...
RăspundețiȘtergereSa vorbesc despre tine nu por ..sa iti zic despre mine nici atat...un vis o petala..iluzie, un spin realitate,,viata
cerul , spernata,,,visul fericirea,,drumul iubirea
De ce? intrebare ...la cat? speranta si unde? dragoste
da e alb ..nu e negru,,,iubirea e culoare
strop pe mine si pe tine ...
ce parere aveti ?
femeia goală
RăspundețiȘtergerefemeia goală-mi râde-n ochi,
înveşmântata-n propria culoare,
la umbra ei am crescut ca un trubadur
când mâinile ei mi-au astupat faţa
şi m-a făcut să-mi imaginez
câtă frumuseţe-mi fulgeră inima.
a fost un extaz de vin roşu
când am gustat din gura-i liră,
gazelă dulce cu forme celeste,
pe piept cu perle stele,
reflexe de aur,
la umbra părului ei castaniu.
gelos aş fi ca destinul ei
să se preschimbe-n cenuşă.
parcă o văd în candoarea nisipului
cum doarme
cu pupilele stinse,
potirul obrajilor ei,
aşa fără ochi, fără materie,
acoperă urma sărutului
şi urma lacrimilor
cu nişte zori de lumină
din ochiul meu monocord.
e o minune când această fiinţă,
îţi respiră liniştit în braţe
în timp ce marea
vălureşte filozofic trecerea timpului,
anunţând spaimă si naştere
din neţărmuritul ocheanos.
8 noiembrie 2010
Ion Ionescu-Bucovu
mormântul mamei l-am săpat în mine
RăspundețiȘtergereHăituit de vremi şi de destine,
Mormântul mamei l-am săpat în mine
Cu dragostea şi dorul de nemărginit
Cu care, mama mea ,eu te-am iubit.
Joc de-a viaţa peste ape şi peste poveri,
Au trecut peste noi câte ierni, câte veri,
Cu dureri, bucurii ca un plai blagian,
Toată viaţa urcând-coborând, an de an.
Vârtej de-anotimpuri colorând nopţile
S-a aşezat între noi ca graniţi deşarte
Şi noi i-am deschis, grăbiţi, portile
Şi i-am dat drumul să zburde departe.
Deschid camera ta cu ochii închişi,
Aş vrea să-ţi văd chipul, să-ti mângâi obrazul,
Să te sărut, mamă, să-ţi treacă necazul,
Dar peste tot pustiul a ţesut păiejeniş.
Sunt sigur că tu te-ai ascuns într-o stea
Şi de-acolo mă priveşti cu jind uneori,
Acoperă-mi inima, mamă, cu dragostea ta
Aşa cum ai făcut de-atâtea ori.
Prevăd că noi ne vom întâlni copil şi părinte
Şi-am să-ţi povestesc ce-a fost pe la noi,
Nepoţii-au crescut, mamă, şi viaţa merge-nainte
Prin vânturi, furtuni, noroaie şi ploi...
7 noiembrie 2010
Ion Ionescu-Bucovu
vin din trecut cântecele...
RăspundețiȘtergeremi-au albit
cam de tot tâmplele
amantele nu mai sunt geloase,
mi-au căzut pe frunte toate visele,
şi vin din trecut cântecele,
melodioasele.
de-acum ne privim
cu ochii durerii
ei nu mai sunt căprui
ca altădată,
nu se mai oglindeşte
luna-n ei
căci s-au imbolnăvit
de cataractă.
nu ne mai strivim
între gene chipurile
şi nu ne mai plimbăm
pe cai în nopţi cu lună.
eu nu mai sunt viteaz
şi tu nebună,
să cucerim
pe eros împreună,
de-acuma joc pe orbul
şi am să vin
să-ţi mângâi angelicul chip
plin de păcate,
cu coatele julite
te voi pândi când treci
ca să te strâng în braţe,
pe pântecele reci.
cu mâna stângă
am să-ţi caut ochii,
ca să-ţi şterg pleapele
înlăcrimate
şi să te iert, iubito, de păcate.
7 noiembrie 2010
un cântec
RăspundețiȘtergereExistă un cântec drag pe care-aş da
Toată averea strânsă la o parte,
L-aş asculta duios până la moarte,
Căci numai el îmi cântă dragostea.
E doina noastră din bătrâni lăsată,
Când o ascult parcă întineresc,
Văd patria în ea înmiresmată
Şi-n viersul ei e cântul românesc.
S-au strâns în ea durerile-ancestrale
Şi suferinţa din întrega glie,
Nesomnul greu din noptile astrale
Şi glas duios de dulce ciocârlie.
E parcă o sălbatică licoare
Pe care-o beau din viersul ei cel blând,
Lumina ce se naşte de la soare
Şi glasul mamei ce-o aud plângând.
Pe lângă doină, mândra-mi iese-n faţă,
Cu chipul ei de fată, ca din fum,
Cu părul ce miroase a parfum
Cu dorul ei nemârginit de viaţă.
Când o întânlesc de fiecare dată
Simt că mereu întineresc
Că-n doina noastră românească
Văd chipul ei de os domnesc.
6 noiembrie 2010
acum am descoperit uimita aceste mesaje-poezii de la tine, Ion Ionescu Bucov...iti multumesc ca ne-ai impartasit si noua versuri desprinse din lumea ta de poezie....te mai astept prin taramul meu...
RăspundețiȘtergereacoarelă de seară
RăspundețiȘtergereroşul se topeşte peste deal,
pânza serii pare marea-ntinsă
parcă-i labirintul lui dedal
încrustat pe o câmpie ninsă.
pensula creaţiei divine
a suit pe cer tabloul pur
soarele se-neacă-n crinoline
parc-ar fi o noapte din jaipur.
pe un fond albastru-arămiu
îngerii coboară pe pământ
şi în dunga timpului pustiu
se înalţă glasul unui sfânt.
cade peste suflet grav cezarul
peste răni şi plânsete caduce,
noaptea vine ca să-şi ieie darul
răstignind tristeţile pe cruce.
oo, natură, prinsă-n şevalet,
stă-n culori măreaţa ta făptură,
vreau să-ţi fiu slugarnicul valet
să rămâi la mine-n bătătură.
vreu să-nfig în lună un cuţit
şi tot cerul să-l mânjesc cu sânge
să ţâşnească totu-aşa subit
peste bolta-ntreagă care plânge.
eu să fug încotro nu ştiu unde
criminalul dorului de spaţii,
să dispar în câteva secunde,
înghiţit de marile nesaţii.
23 februarie 2011
Ion Ionescu-Bucovu:,,DE 8 MARTIE PENTRU VOI…”
RăspundețiȘtergereimnul umanităţii
( închinat tuturor femeilor din lume)
Dragele mele,
ştiţi voi cât preţuiţi pe pământ?
voi sunteţi dragoste, creaţie, floare,
tot ce-i mai frumos în lume,
iubite, mame, amante, surori,
în voi învie dorul,
voi mişcaţi lumile,
pruncii în braţele voastre
sunt zeii care ne duc mai departe viaţa,
mâinile voastre,
când mângâie,
sunt leacul dorului împlinit.
ce-i viaţa fără voi?
un etern întuneric,
voi naşteţi genuni,
declanşaţi resorturi nebănuite
în inimile iubiţilor,
sunteţi ape curgătoare
peste inimile noastre,
vinul care ne-mbată,
motorul lumii şi mormântul ei,
voi sunteţi viaţă
şi sunteţi moarte,
fericirea sau nefericirea noastră,
inimile noastre n-ar putea să zboare
fără inimile voastre,
voi sunteţi darul
pe care Dumnezeu
l-a făcut ochilor noştri
şi inimilor noastre,
voi ne topiţi în iubire,
deveniţi izvoare de iubire divină,
voi faceţi ca bărbaţii,
să se întoarcă, debordând de fericire,
acasă la ora amurgului,
îmbătaţi de dragostea voastră.
când iubirea copleşitoare vă face semn,
noi vă urmăm îndemnul,
chiar dacă drumurile
sunt grele şi prăpăstioase,
iubirea vă e cunună
şi tot ea vă crucifică,
adesea vă retează uscăciunile
şi vă distruge răutatea şi egoismul.
iubirea, asemenea snopilor de grâu,
ne seceră şi vă seceră,
vă treieră pentru a vă decoji,
vă vântură pentru a vă curăţa de pleavă,
vă macină până la înălbirea făinii voastre,
vă frământă
până ajungeţi supuse, divine, pure
ca apoi să vă hărăzească focul
şi să deveniţi
pâinea noastră cea de toate zilele.
nu va lăsaţi stăpânite de îndoială,
egoism, meschinărie, suspiciune sau teamă,
căutaţi doar tihna şi plăcerea dragostei
care vi se dăruie.
dacă nu, acoperiţi-vă goliciunea
şi ieşiţi din treierişul iubirii,
rămânând singure,
în lumea fără anotimpuri,
unde veţi râde, fără bucurie,
unde veţi plânge, dar fără lacrimile
pe care vi le-ar fi putut smulge extazul iubirii.
în voi cântă cel mai frumos imn de pe pământ:
imnul umanităţii…
iubire blondă
RăspundețiȘtergereiubire blondă
te-am visat
cu lacrimile
drept fântâni
era târziu
la noi în sat
părea că suntem
doi străini.
şi am venit
la tine-n vis
să-ţidau
o dulce sărutare,
iar visul nostru
s-a închis
şi am căzut
aşa-n uitare.
se lasă seara-ncet
pe pleoape
o zi din viaţă
s-a mai scurs
umbre se leagănă
pe ape
în buza
tristului apus.
am deschis ochii
către cer
priveam
la soare şi la lună
ca să te cer,
mândro, te cer,
să fim de-apururi
împreună.
tot aşteptând
să vii odată
ca să-mi răsai frumos
în prag
cu chipul tău gingaş
de fată
să-mi mângâi
sufletul pribeag.
n-a mai rămas
într-un potir
decât a visului ispită,
şi efemerul elixir
cu dulcea apă
otrăvită.
la timpurile
viitoare,
un curcubeu
cu-nalte punţi
spre –nlănţuirile
stelare
cu misticele noastre
nunţi.
15 martie 2011
P
RăspundețiȘtergerepastel de seară
de pe picior de plai tălăngile sună,
amurgul se-aşterne prin aer
răsare pe cer o faţă de lună
şi norii-n răstoace se-adună în caier.
pastelu-nserării se jacă pe zare
şi-mi toarnă în suflet tristeţi ancestrale,
mi-aduce sub pleoape doar umbre bizare
mirosuri de luncă, imagini rurale,
cu satul ce doarme într-o râna pe deal,
flăcăii cântând din caval…
amintiri ce-mi stau veşnic de strajă,
freamăt de vânt printre plopii în floare,
îmi poartă în suflet o mirifică vrajă
şi-o gust ca pe-o dulce savoare.
cu ochii muiaţi în parfumuri de gene,
iubita mi-apare din ceaţă şi dor
din timpuri trecute, apusene
un efemer şi tainic odor.
în jocul feeric de raze, răsfrângeri,
zugrăvită pe cer de-o lumină
mi-apare iubita-n cohorta de ingeri
cu chipul sibilei, suavă, divină.
tristă şi plânsă, rătăcită de lume,
răsărită parcă din ceruri de ape
cu luna din ţărmuri de brume,
căzutu-mi-a veşnic pe pleoape.
am dus-o în ţări cu veşnică zăpadă
să n-o atingă lumea trecătoare
doar ochii mei însângeraţi s-o vadă,
un visător sub bolta făra soare.
3 aprilie 2011
6 Apr 2011
POEMELE SENECTUŢII
RăspundețiȘtergereCum zboară viaţa-n asfinţit
Cum zboară viaţa-n asfinţit
Aşa încet pe-un ton şoptit
Precum se stinge-n van o floare
Şi-apoi de frig, uscată, moare.
Aud din depărtări cum cântă
Al vieţii imn cu taina-i sfântă
Şi cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.
Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Şi viaţa asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuţi de soartă.
Cât vezi cu ochii numai cer
Şi vraja marelui mister
Cum prinde viaţă o fiinţă
În uimitoarea biruinţă…
Din truda vremii seculară
Seminţele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Şi ne-au născut pe noi, copii.
Cu trupul toţi dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuţi prin plasa unei site.
Nu vom învinge veşnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Şi ce se naşte tot dispare,
Aşa e viaţa, trecătoare…
29 martie 2011
chipul tău de floare rară
RăspundețiȘtergerechipul tău de floare rară
se dizolvă-n mine-ncet,
cănd te văd printre nucet,
seara-n aerul de-afară.
s-au împrimăvărat teii
şi miroase-a corpul tău,
te vor admira şi zeii,
sete mi-e de tine rău...
cu lacrima sângerândă,
sunt şi cântec , sunt şi gând,
cu figura ta cea blândă,
tu eşti floarea pe pământ.
ochiul meu albastru, verde,
ţi-a căzut pe sufleţel,
te-ar mai admira niţel,
frică mi-e a nu te pierde...
28 aprilie 2011
orpheu şi euridice
RăspundețiȘtergererâuri curg din părul tău,
râuri de platină, râuri de stele şi de lumină,
din glezna ta răsar păduri de tei
din ochii tăi ţâşnesc laseri de dor,
din gura ta, izvoare zdrumicate,
din inimă, un fulger orbitor.
îmi culc obrazul meu pe coasta ta
ca pe un portativ de oase vii,
ascult cum cântă sângele în tine
ca unVivaldi -n prag de primăvară
şi-adorm pe braţul tău înmiresmat
ca ultimul îndrăgostit bărbat.
tu taci şi laşi timpul să treacă
într-un extaz nedesluşit de zei,
deasupra noastră luna nopţii beată,
chiorâş se uită pe furiş la noi,
se rupe totul împrejurul nostru,
cuvintele- au tăcut ca nişte pietre,
murind mereu în aşa vis ferice
ca un orpheu al tău, euridice.
mi-e tema c-o să fugă timpul înapoi,
şi se va pune stavilă-ntre doi
mi-e teama c-o să vină menelaos
şi visul se va prăbuşi în haos...
mi-e teama că ne va-nghiţi uitarea
cum vine valul, pustieşte marea.
mi-e teama de cronos că trece prin noi,
tu stând la o fereastră de tren,
făcându-mi cu mâna un semn de adio,
prelung, străveziu, cu batista în vânt;
am văzut o lacrimă din ochii tăi picurând
şi mi s-a făcut teamă că ne va acoperi uitarea
precum vânturile şi valurile acoperă marea...
15 mai 2011
ILUZII DEŞARTE
RăspundețiȘtergerehttp://www.scribd.com/doc/55700334/ILUZII-DESARTE-1
în taina serii
RăspundețiȘtergereîn taina serii vino mai aproape
să ne-aşezăm la dulci poveşti,
şi să privim nebuni de dor
cum cade luna în fereşti,
să-mi cânţi cu vocea ta divină
cu glasul tău fermecător
aria vieţii fără vină
şi cum e totul trecător.
să ne-ngânăm cu glasul serii
într-un decor căzut din rai,
să-ţi sorb pe veci dulceaţa mierii
doar eu, rătăcitorul crai.
să ne iubim ca doi nebuni
uitănd de lume şi de viaţă
sub ale cerului cununi
din seră până-n dimineaţă.
razele dulci de dimineaţă
să ne găsească-mbrăţişaţi
şi nemurindu-ne pe viaţă
să fim apururi ca doi fraţi.
12 iunie 2011
miroase-a toamnă
RăspundețiȘtergereprivesc în juru-mi cât mă duc ochii
jur-împrejur cât să cuprindă țara
bătrâna țară-a sfintei Dochii
ce se răsfață-n soare vara.
se varsă-n munți pâraiele de oi,
în suflete noi doruri se descuie,
se-aud pe deal tălăngile cum suie
prin pomii desfrunziți ce-au rămas goi.
amurgul adumbrit de liniști mari
coboară de pe-a iazului dumbravă
și ceța deasă-nfiptă-n pălimari
cade pe suflete ca o otravă.
lumina verii s-a lăsat spre toamnă,
și toate par înfipte în amurg
dealul golaș e-mpodobit cu aur,
ape domoale printre sălcii curg.
se lasă toamna pe grădina noastră,
venind din țara umbrelor de dor
rupând un trandafir firav din glastră
sub plânsul florilor ce tainic mor.
turme coboară din vremuri străvechi,
aurul toamnei plouă pe ele
frunze uscate le sună-n urechi,
din cerul albastru le picură stele.
încet-încet tălăncile se-ngână
și fluierul doinește-un cântec sfânt
cad stelele-n adâncuri de fântână
sub vraja dulce din bătrânul cânt.
12.09.2011
câteodată
RăspundețiȘtergerecâteodată delirez în cuvinte,
mă predau ca soldatul pe scut,
câteodată viața mă minte
și mi-e dor și-aș muri-n absolut.
câteodată delirez în cuvinte
și mi-e foarte drag să trăiesc,
câteodată îmi aduc aminte
cât de mult, viață, te iubesc.
câteodată mă-mpinge-afară,
timpul desfrunzit și ciung,
aș vrea să înfloreasc-a doua oară,
deși sunt condamnat pe rug.
câteodată rugul se aprinde
și-n jurul meu totul mă arde,
dau foc la zborul de cuvinte
în marșul nupțial din noapte.
câteodată te caut prin gând
și te găsesc într-o floare,
te-aud câteodată plângând,
și nu știu de ce plângi tu, oare.
făptura ta nu pot s-o prind,
să te păzesc ca pe-un tezaur,
sunt încurcat în labirint,
privind la părul tău de aur.
îmi cazi în liniști verticale,
peste trecutul meu de lut,
și chipul tău îmi dă târcoale
și te visez în absolut.
sâmbătă, 15 septembrie 2012