Râuri de femei!

Râuri curg prin mine,

ape năvalnice, zgomotoase,

ape liniştite, limpezi,

ape domoale.

Toate îşi cântă în ele însele dorul,

setea nebună de a se revărsa,

de a se uni,

de a se amesteca unele cu altele

în matca primordială a apei cosmice.

Mama tuturor râurilor,

a mărilor, a oceanelor, 

a picăturilor de ploaie,

Ea, Mama,

udă în mine pământul,

îl face fertil şi rodnic şi răbdător;

înteţeşte în mine focul,

îi rotunjeşte limbile ascuţite;

hrăneşte în mine aerul

cu tot mai multă iubire, 

palmele-mi se deschid albăstrite spre lume;

înalţă în mine eterul,

cu rafinate şi pline de savoare intuiţii.

Ea, Mama,

mă îmbrăţişează în cascade,

fremătătoare şi caldă.

Râuri de femei curg prin mine,

femei care-au iubit până la ultima gură de viaţă,

femei puternice,

pasionale, gingaşe,

femei care şi-au lăsat frumuseţea

în artă, 

în copii, în bărbaţi, 

în paşi pe nisip, 

în urme pe apă.

Toate îşi cântă în ele însele dorul,

iubirea, 

rugăciunea.

Sunt fericire curgătoare!

Sunt femeie!

Frumuseţea, Toamna!

Mă picură cu frumuseţe
frunzele pe buze,
pe chipul fericit de femeie,
sublim îmi colorează aripile!

Fericită mă atinge cu frumuseţe
ploaia de frunze
pe gât,
pe suflet,
pe cuvintele tandre.

Firesc se colorează-n arămiu
copacii,
palmele mele deschise spre tine,
surâsul paşilor mei romantici.

Se umple privirea de galbenul
cu care s-au colorat frunzele,
verdele zâmbeşte cuceritor
muntelui din pădurea de brazi,
soarele poleiază cu bucurie
tăcerea aleilor,
curgerea lină şi albastră a apei,
femeia,
toamna!

Frumuseţea dumnezeiască
izbucneşte în culori nesfârşite
pretutindeni în jur!

Fericită mă atinge cu frumuseţe
dansul frunzelor căzătoare
pe trupul chemător,
pe gene,
pe adâncimea privirii,
pe creştet,
pe zâmbet.
Mă picură cu frumuseţe dansând
ploaia frunzelor
şi melodia curgătoare a apei
încântă auzul inimii mele îndrăgostite
de Frumuseţea Ta,
Doamne!


Aici puteţi şi auzi recitată de mine această poezie...

Punctul!

Cine sunt eu?
Mă ascund de oameni printre ziduri
şi-i privesc de după paravane;
rar le vorbesc despre mine,
cea adevărată,
căci nu ştiu de fapt cine sunt eu.
Mă ascund de mine în spatele cuvintelor,
mă răzvrătesc cu fiecare literă,
tremur,
mă zbat;
dau la o parte liniuţele şi bastonaşele,
virgulele şi cratimele,
toate puncte-punctele
şi chiar semnele de punctuaţie;
regulile gramaticale,
ortografia,
intonaţia, mimica
sunt scuturi de protecţie.
De cine mi-e frică?
de nişte virgule încolăcite?
de silabe nepotrivite?
de părerile altora?
Alerg!
Cu zgomot cad toate pe lângă mine.
Mă împiedic de un semn de întrebare
Cine sunt eu?
Cad!
Toate cuvintele se desfac,
se reformulează,
trec pe lângă mine cu viteză;
rămâne doar punctul!
Stă!
Privesc cu uimire punctul,
el tace.
Eu devin tot mai atentă,
el tot mai strălucitor.
Înţeleg!
E un punct de lumină.
Lumină?
Privesc lumina din punctul acela.
Se face tot mai mare,
mă fascinează,
mă absoarbe,
mă dizolvă,
mă iubeşte.
Îl iubesc şi eu.
Firesc,
fără vreun efort.
Revelaţie!

Eu sunt un punct de lumină de iubire!
Punct.

Mi-ai spus...

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar eu am uitat cuvintele de dor,
le-am rătăcit
în lumea de iluzie cu care m-ai înconjurat în jocul tău.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar mintea mea poartă alte dialoguri,
obişnuiţe vechi,
analizând şi criticând fără întrerupere, totul.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar inima mea a amuţit de uitare,
avidă
de mângâieri umane neprimite, nedăruite.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar lacrimile îmi invadează ochii,
obrajii
şi fiinţa mea de femeie tulburată de depărtarea de tine.

Îmi lipseşti şi aerul e greu şi ceaţa e mare.
Întinde spre mine
te rog,
mâinile tale de lumină iubitoare!

Petale din Paradis

Paşi feminini merg sfioşi
alături de paşii siguri ai bărbatului;
o mână se întinde
şi în faţă se dezvăluie încet
o altă lume;
ochii se deschid şi mai mult
să-i poată cuprinde misterul,
apoi se închid pentru ca sufletul să-i poată savura
toate deliciile.

Parfumul busuiocului cucereşte spaţiul,
un deget înroşeşte cu emoţie fruntea,
urechile sunt învăluite în sunete înalte,
palme ating gleznele zeieşti,
incantaţii pătrund sfânt în inimă.

Atingeri şi mângâieri bărbăteşti,
ploaie de petale curgând delicateţe
pe trupul meu înfiorat,
cu tandreţe mi se înmiresmează sufletul,
frumuseţe iradiez prin fiecare punct al corpului meu
expansionat,
nemărginit.

Îngeri rozalii şi bucălaţi mă ating
cu trandafiri catifelaţi
şi se joacă cu mine în acest Paradis al iubirii.
Mă simt iubită şi răsfăţată
şi râd cuprinsă de o imensă fericire!

O fericire gingaşă, jucăuşă şi profundă dansează cu mine,
în mine,
Iubirea!