Secundelor le-au crescut aripi zburătoare
în minute
şi chiar în orele de altădată.
Timpul aleargă cu viteza gândului,
totul se precipită,
anotimpurile se succed rapid,
primăvara curge pe tăcute în iarnă.
Scrisorile se trimit instantaneu
printr-o simplă apăsare de deget,
cuvintele se comprimă în litere,
în accente.
Ca prin vrajă oglinda arată alt chip,
de nerecunoscut,
doar ochii vorbesc misterios
despre aceeaşi inimă ce-şi goneşte pulsul
după ticăitul alert al ceasului.
Trăim iubiri, drame, vise,idealuri, ţeluri, îndrăgostiri
între două accente ascuţite,
între două zbateri de gene.
Spre ce alergăm cu viteza luminii?
curg ochii mei pe tacute in poezia ta!!mi-a placut!!!
RăspundețiȘtergereDaca am sti, poate ca ne-am opri , descoperind ca inima mai are un ritm, ca o plutire, intre doua batai, intre doua emotii, intre accentele ascutite ale existentei, o plutire ca un sunet neintrerupt de nici o vraja efemera ce altfel ne face sa-l uitam..
RăspundețiȘtergereBuna intrebarea de la sfarsit...ma intreb si eu..spre ce alergam???????
RăspundețiȘtergeree bine ca suntem pe aceeasi lungime de unda, atente la spatiul de timo dintre doua accente......
RăspundețiȘtergereSpre ce alergăm cu viteza luminii?
RăspundețiȘtergereDepinde ce tel avem fiecare dintre noi, draga Simina!
Imi plac mult versurile tale.Esti talentata!
Poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa aiba bine intparit in minte spre ce anume vrea sa alerge. Dar nu se intampla de fiecare data asa.
RăspundețiȘtergere