Ignoranţa- obstacol în calea fericirii
În copilărie
abia aşteptăm să mai împlinim un an, încă un an, pentru a deveni din ce în ce
mai mari; în adolescenţă abia aşteptăm să devenim majori, să luăm singuri
decizii, să nu mai depindem de părinţi, de sfaturile lor, să ne luăm propria
viaţă în mâini; apoi, pe măsură ce experienţele de viaţă se adună, iar
învăţămintele pe care le aduce fiecare lecţie ne modelează caracterul ajungem
la concluzia că e foarte bine să ne trăim viaţa în armonie cu tot ceea ce ne
înconjoară, că e chiar necesar să urmăm sfaturile celor mai în vârstă, celor
înţelepţi (chiar dacă uneori sunt mai tineri decât noi), că e bine să ascultăm
şi părerile altora înainte de a lua o decizie majoră.
Astfel
principiile după care ne ghidăm într-o anumită perioadă de timp diferă de la o
vârstă la alta, se transformă sau cel puţin aşa ar fi firesc să fie, adică să
ne „înţelepţim” pe măsură ce anii trec. Şi totuşi sunt aşa de mulţi oameni care
fac greşeli permise doar copiilor, oameni maturi care se pare că nu au învăţat
mare lucru deşi se confruntă a nu ştiu câta oară cu aceeaşi situaţie neplăcută,
cu aceeaşi suferinţă, se lovesc de acelaşi zid.
Răspunsul la
„de ce-ul?” acestei situaţii este neatenţia, superficialitatea, orbirea,
prostia sau cum este denumită generic de cei înţelepţi, „ignoranţa”. Ea este
cauza tuturor durerilor, tuturor suferinţelor, neînţelegerilor, greşelilor,
obstacolelor. Ignoranţa este „boala” cea mai mare a umanităţii, chiar dacă nu
este atât de evidentă letal precum cancerul. Cineva spunea că dacă ar durea
prostia, aşa cum doare de exemplu un dinte cariat, s-ar auzi doar ţipete de
jale. Dar ignoranţa este ascunsă, vicleană; ea doare mai târziu, după ce ai
repetat greşeala, când ai realizat că te-ai mai lovit în locul acela din frunte
de acelaşi prag sau când reuşeşti să observi suferinţa pe care ai produs-o în
cei dragi ţie în urma unei alegeri greşite, de exemplu.
Din cauza acestui
„virus” răspândit intenţionat în toată lumea avem cu toţii ca o plasă pe ochi
şi de aceea nu putem vedea clar, ci doar în ceaţă, doar umbre, doar frânturi de
imagini. Mergem prin viaţă bâjbâind, ne împiedicăm de adevăruri şi păşim mai
departe, căci nu le vedem lumina. Ce perspective poate avea un om aflat în
semiîntuneric? Fie învăţă să vadă trezindu-şi inima, mintea şi rupând pânza
ce-i acoperă privirea, fie va rămâne în orbire, trăind pe jumătate. Când omul
este tânăr e mult mai uşor să facă asta, căci are multe resurse-are aspiraţii,
idealuri, vise pe care vrea să le împlinească, e dornic să se îndrăgostească,
să iubească; încă nu a devenit „amorţit”, obişnuit cu ceaţa, rigid, pietrificat,
obosit. Dar, în acelaşi timp există şi multe obstacole, de exemplu obişnuinţele
şi schemele mentale: ”dacă toţi cei pe care îi ştiu au trăit o viaţa aşa, eu de
ce să caut altceva, de ce să fiu diferit?”sau „ e firesc ca oamenii să se
îmbolnăvească, să sufere, doar viaţa e o luptă…iar când oboseşti, mori”etc.
Şi totuşi o
vorbă înţeleaptă spune: „ A fi înseamnă a fi diferit!”, aşa că haideţi să facem
primii paşi spre ieşirea din orbire la lumina adevărată a zilei, haideţi să ne
vindecăm! Haideţi să credem că putem alunga de pe ochii noştri tineri vălul
ignoranţei, căci ea este cea care ne împiedică să fim clipă de clipă fericiţi,
mulţumiţi de ceea ce primim, de minunea vieţii pe care o trăim. Ignoranţa este
cea care nu ne permite să trăim în perfectă armonie cu toată creaţia lui
Dumnezeu, de aceea haideţi să ne deschidem cât mai larg ochii inimii, să fim
atenţi şi să vedem clar dincolo de aparenţe, de ceea ce vor alţii să vedem, să
avem încredere în fiinţele apropiate nouă, în cei pe care-i iubim, în cei care
ne iubesc, să ne dorim unii altora doar binele şi „foarte-binele”. Astfel vom
putea deveni cei despre care Iisus spune” Cei care vor avea ochi de văzut să
vadă, iar cei care vor avea urechi de auzit să audă!”
Dr. Simina Renţea
www. poeziaiubirii.blogspot.com
Frumos indemnul tau! merita urmat!
RăspundețiȘtergeremultumesc Tasha!
RăspundețiȘtergere