Lume, lume...

Lume, lume de ce mă furi din paradisul meu
cu lapte proaspăt muls curgând pe pielea încinsă
de alergarea printre romantice cuvinte?

Lume, lume de ce te agăţi cu dinţi de griji
de carnea parfumată cu iasomie a trupului meu
dornic de rafinate, extatice atingeri?

Lume, lume de ce mă depărtezi din mine
cu drumuri, reţete, tratamente înfometate de timp,
când plămânii mei vor să respire doar aer rarefiat,
mirosind a flori proaspete şi a cântec de iubire?

Lume, lume de ce îmi dai atâtea treburi omeneşti
de rezolvat deodată,
când ochii mei vor sa vadă doar miere curgând
şi căpşuni topindu-se-n gură?

Lume, lume, agitată lume, de ce mă oboseşti
cu nesfârşite cereri şi taxe şi timbre
când inima mea înalţă în văzduh zmee
din melodii de dragoste pe aripile curcubeului?

Lume, lume, pământească lume nu mai plânge
pe umărul meu feminin înflorit de poezie,
lacrima ta  înfioară sensibilitatea de suflet
şi doine şi psalmi  se nasc ecouri în mine.

Ce pot să fac pentru tine lume?