Zbor, mi-e dor de zbor
Mi-e dor să zbor...probabil că am fost cândva prin foarte îndepărtate vieţi, pasăre cu aripi albe, lungi, călătoare pasăre, privind curioasă, din înălţimi senine, întinderea verde a pământului sau poate o Pasăre a Paradisului am fost, colorată în nesfărşite nuanţe albastre, cu aripi fâlfâind rapid ca tremurul genelor emoţionate.
Mi-e dor să zbor...amintirea viselor în care mă desprindeam de soliditatea terestră şi mă înălţam în vaste spaţii e foarte vie în mine, adânc întipărită, preţioasă călătorie în alte tărâmuri, astrale; într-un vis de acest gen am zburat vertical cu o viteză inimaginabilă, de mână cu Ingerul meu păzitor; din cauza vitezei de ascensiune părul lung îmi intrase în gura deschisă de uimire şi mi-era frică să-mi desprind o mână din mâna protectoare a Îngerului pentru a-mi scoate pletele din gură; apoi am realizat că puteam să fac aceasta doar prin forţa gândului , ceea am şi reuşit; în zborul vertical dusă de Ingerul meu drag am depăşit planeta noastră, am trecut prin multe galaxii, prin cosmos, tot mai sus, mai departe, printre stele şi planete; acolo am auzit cu alte urechi muzica sferelor, pe care n-am s-o uit niciodată, am privit cu alţi ochi Izvorul tuturor formelor materiale, am simţit Iubirea care impregnează totul, din care sunt toate plămădite; poate de aceea mi-e dor mereu de zbor.
Mi-e dor să zbor... să simt cum plutesc lin, delicios de lin în emoţia îndrăgostirii, să mă dilat în fericirea de a privi în ochii iubitului, să mă topesc caldă şi zâmbitoare între braţele lui primitoare, lângă inima lui atât de dragă mie, să-i fredonez şoptit cântecul iubirii ce-mi freamătă în trup; mi-e dor să zbor din mine în el, să ne înălţăm împreună în dansul dragostei.
Mi-e dor să zbor...printre versuri, pe aripile poeziei desprinse din paradisuri, să mă regăsesc cu rouă pe aripi printre cuvinte, printre literele melodioase; mi-e dor de Luceafărul lui Eminescu, de stelele şi teii lui parfumaţi, de zborul lui printre valuri şi vânturi şi vremuri ce vin şi trec.
Mi-e dor să zbor...din clipe fără culoare în scânteieri de curcubee, din cenuşiu în alb-strălucitor, din praful oraşului în azurul de dincolo de nori.
Mi-e dor de zborul şi cântecul sufletului meu, pe care uneori îl uit sau îl rătăcesc printre iluzii.
Zbor reînviată din cenuşa umbrelor ca pasărea Phoenix.
Zbor cu toate aripile desfăcute spre lumina iubirii!Dr. Simina Renţea
www.poeziaiubirii.blogspot.com
Iti doresc sa regasesti acel zbor...
RăspundețiȘtergereSuperbe gandurile tale, ca de obicei!
Toate cele bune!
multumesc Lolita !
RăspundețiȘtergere