Palme aşezate cuminţi sprijină capul aplecat,
în tăcerea rugăciunii.
Pleoape tremură sfioase,
izvor de lacrimi de dor sunt ochii rotunzi,
în tăcerea rugăciunii.
În genunchi ascult vibraţia psalmilor,
trăiesc blând clipa de taină,
în tăcerea rugăciunii.
Împreunată în zborul din inimă mă închin,
slăvesc prin versuri iubirea,
în tăcerea rugăciunii.
O rugăciune tăcută e respiraţia mea!
E frumoasă cufundarea în tăcerea rugăciunii. Mi-a plăcut poemul. De parcă ai fi într-o biserică, numai tu şi murmurul rugăciunii, al tăcerii.
RăspundețiȘtergeremf
ma bucur ca ai auzit si tu tacerea rugaciunii!
RăspundețiȘtergere