Nedumerire

Zbuciumul valurilor depune mărturie
şi spuma lor cea albă
-născătoare mereu de Afrodite
cu unghii sidefii şi scoici prinse în păr-
e martora discretă a pasiunii noastre
amestecate cu nisip ud, cu alge smulse din mare,
cu urme de pietre şlefuite de necontenire de ape,
impregnate în pielea tălpilor, în coate,
în genunchi.

Tu, cine eşti?
Eşti cel ce călăreşte neînfricat pe coama valului?
Eşti strigătul victoriei ce naşte extazul?


Ţipătul valurilor zdrobindu-se de ţărm,
muşcând centimentri din el cu braţele furtunii,
acoperă vocea mea ce înalţă în văzduh
imnuri de slavă laolaltă cu gemete pline de dor,
într-o armonie de arpegii ce îmbrăţişează tainic
spaţiul sărat, nemărginit al clipei de iubire.