Sensibilitate!

Am cuprins între pleoape,

cu grijă să nu le amestec culorile,

soarele ce apunea roșiatic, 

stolul negru de păsări ce se lăsau purtate de curenții aerului,

violetul pufos și tăcut al norilor,

crengile încă neinverzite ale copacilor fosnitori.

Am închis ochii

să păstrez în adâncul privirii mele

cântecul Frumuseții Dumnezeiesti!

Ecoul Ei a inflorit lacrimi

pe chipul meu de femeie,

a umplut cu sensibilitate

spațiul inimii mele, 

a presărat surâsuri

peste Sarbatoarea feminina a zilei. 

Astfel ea a devenit o clipă binecuvântată!

Rochiile Padurii!

Ai vrea sa te imbraci cu rochiile mele,
sa vezi cum iti vin?
M-a intrebat Padurea sclipind aramie
cu soarele facandu-mi cu ochiul,
din varful unui stejar.

Si asa a inceput parada modei:
fireste,
cu rochiile Primaverii-
pline de freamatul unei noi vieti-
in toate nuantele de verde ce exista-
de la verdele timid al mugurilor
la verdele cel mai indelungat al brazilor.
Au urmat rochiile Verii-
inflorate,
parfumate,
colorate,
sclipitoare de veselia razelor de soare ce imbraca totul in auriu.
Rochiile Toamnei m-au cucerit complet-
bogate,
pline de rod,
fosnitoare,
mangaiate cu liniste de ploi, pe indelete.
Rochiile Iernii mi-au asezat tihna pe suflet-
albe,
pufoase,
cu mantii de frunze ruginii acoperite de zapada,
cu petele verzi ale brazilor impodobiti cu fulgi.

Toate imi plac!
Si-mi vin atat de bine!
Nu pot alege doar una...
Acum intelegi de ce le port pe fiecare, pe rand,
in dansul cosmic al anotimpurilor?
M-a intrebat Padurea zambind in vantul toamnei.
Da, sa fi asortata!
I-am raspuns fericita,
razand cu soarele in priviri.

Zabovire

Ochii mei
adanc au zabovit
asupra privirii tale
ce scruteaza celestele inaltimi;
Buzele mele
dulce au zabovit
asupra gurii tale
ce mai mult tace;
Palmele mele
usor au zabovit
asupra pielii tale
ce se infiora mangaiata;
Talpile mele
s-au odihnit zabovind
pe urmele mari
ale pasilor tai increzatori.
Trupul meu,
inima mea,
viata mea
zabovesc
inflorind sub adierea iubirii tale!

Nu stiu..stiu..

Nu stiu daca te-am respirat
ca o boare calda,
ca un aer albastru,
savuros,
plin de prospetime!

Nu stiu daca te-am sorbit
ca pe o picatura de ploaie,
ca pe o lacrima,
dintr-o cupa aburinda,
zemoasa!

Nu stiu daca m-am trezit
deodata,
cu tine
sub pielea mea
sau te-ai infiltrat incet,
incet
ca o lumina difuza,
ce cuprinde apoi totul meu:
nasul,
gura,
gatul,
pielea,
sangele,
inima!

Stiu doar ca atunci cand pielea ta goala
se atinge de mine,
dornica,
atunci cand buzele tale pline
ma saruta bogat,
frenetic,
atunci cand respiratia ta de flori
imi freamata narile,
chematoare,
atunci stiu clar
ca eu am disparut,
m-am impletit cu tu-ul tau
si impreuna formam
tot-ul lui Dumnezeu!

E asa de simplu!

O lacrima in palma!

In causul palmei mici
s-a prelins tacuta
o lacrima;
s-a strecurat printre genele
clipind a fericire,
a traversat cu repeziciune
catifeaua obrazului
si s-a ascuns,
credea ea- nevazuta,
in palma plina de emotii,
deschisa si blanda,
a femeii.
Barbatul, atent,
centrat in mijlocul dansului,
a atins-o cu degetul ,
a intins-o apoi,
cu iubire,
linie umeda si sarata,
pe buzele ei,
pe buzele lui.
Lacrima a devenit sarut!

Sarutul a fost la inceput o lacrima sarata?


https://www.youtube.com/watch?v=sCCHd_HjRnE