Mi-ai spus...

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar eu am uitat cuvintele de dor,
le-am rătăcit
în lumea de iluzie cu care m-ai înconjurat în jocul tău.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar mintea mea poartă alte dialoguri,
obişnuiţe vechi,
analizând şi criticând fără întrerupere, totul.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar inima mea a amuţit de uitare,
avidă
de mângâieri umane neprimite, nedăruite.

Mi-ai spus să-ţi vorbesc,
dar lacrimile îmi invadează ochii,
obrajii
şi fiinţa mea de femeie tulburată de depărtarea de tine.

Îmi lipseşti şi aerul e greu şi ceaţa e mare.
Întinde spre mine
te rog,
mâinile tale de lumină iubitoare!

Petale din Paradis

Paşi feminini merg sfioşi
alături de paşii siguri ai bărbatului;
o mână se întinde
şi în faţă se dezvăluie încet
o altă lume;
ochii se deschid şi mai mult
să-i poată cuprinde misterul,
apoi se închid pentru ca sufletul să-i poată savura
toate deliciile.

Parfumul busuiocului cucereşte spaţiul,
un deget înroşeşte cu emoţie fruntea,
urechile sunt învăluite în sunete înalte,
palme ating gleznele zeieşti,
incantaţii pătrund sfânt în inimă.

Atingeri şi mângâieri bărbăteşti,
ploaie de petale curgând delicateţe
pe trupul meu înfiorat,
cu tandreţe mi se înmiresmează sufletul,
frumuseţe iradiez prin fiecare punct al corpului meu
expansionat,
nemărginit.

Îngeri rozalii şi bucălaţi mă ating
cu trandafiri catifelaţi
şi se joacă cu mine în acest Paradis al iubirii.
Mă simt iubită şi răsfăţată
şi râd cuprinsă de o imensă fericire!

O fericire gingaşă, jucăuşă şi profundă dansează cu mine,
în mine,
Iubirea!

Inimă încăpătoare!

Încet şi tăcut
s-a deschis ferestra inimii mele.
Nici un scârţâit de balamale neunse,
nici un ţipăt de teamă
n-au spart liniştea nopţii;
doar un fâlfâit de aripi de Înger
s-a auzit discret.
Au zburat prin deschizătura ferestrei
în nemărginirea spaţiului
umbrele fricii,
dârele neîncrederii
şi aburului gri al îndoielii.
Au intrat prin graţie dumnezeiască
din infinitul înconjurător,
zâmbitoare,
bunătatea cea caldă,
blânda înţelegere
şi umilinţa cea fără de cusur.
Toate simfoniile iubirii au răsunat
deodată
în larga tăcere a inimii.
Fericirea a cuprins chipul
şi ochii
şi buzele;
Fericirea s-a aşezat în inima mea,
stăpână.

O, inimă încăpătoare, iubeşte!

Joc albastru

Te joci cu mine!
Te ascunzi după frunzele mângâiate de vânt,
după foşnetul crengilor,
în adâncimea urmelor de paşi,
în culorile diafane ale florilor.

Te joci cu mine!
Mă alinţi tandru cu raze de soare,
mă săruţi cu pasiunea buzelor coapte,
mă încânţi cu parfumul strugurilor
şi al pepenilor galbeni,
mă îmbraci în albastru de peruzea.

Te joci cu mine!
Eşti dulceaţa,
căldura,
aroma,
iubirea
şi o mulţime de nuanţe mirifice
ce se împletesc misterios în inima mea
atunci când simt că te iubesc!

Uneori uit de tine,
deseori îţi zăresc lumina printre gene,
alteori,
în mijlocul celui mai frenetic joc,
ştiu clar că mă iubeşti!

Ador jocul tău printre aştri!

Un pic de cer!

Deasupra patului mă priveşte albastru
cerul
şi-mi zâmbeşte noaptea cu strălucire de stele!
Ziua tac,
privesc dansul uluitor de rapid al norilor,
râd,
privesc zborul înalt al rândunelelor,
gem,
privesc printre gene chipul drag al iubitului meu
profilat pe cer.
Deasupra patului un pic de cer
mă atrage misterios la el,
dincolo de norii schimbători,
de zbaterea emoţiilor,
de sunetele dragostei,
de jocul fremătător al vieţii.

În liniştea nesfârşită a iubirii
ne cresc aripi de lumină!