Albă, în culori...

Albă, mă ating de culorile lucrurilor,
ele intră topite în mine,
se amestecă,
se întrepătrund,
dau naştere unor noi universuri,
diferit colorate.

Albă, îmbrăţişez culorile florilor,
ele se contopesc cu mine,
se dizolvă,
se împletesc,
înfloresc petale noi, catifelate,
uimitor de colorate.

Albă, zbor împreună cu păsările,
ele îşi întind aripile în mine,
se înalţă,
cântă triluri de dragoste,
măiastru compun simfonii pastelate,
angelic colorate.

Albă, mă colorez cu nuanţele iubirii!

Farmec feminin

Argintiul clarului de lună
strălucire de vis aduce
la întrecere cu păreri de umbre
pe chipul frumos al femeii.
Pe buzele ei s-au copt fragii,
plini şi bogaţi,
iar în privirea ochilor uimiţi
se reflectă duios îmbrăţişarea de stele.
Aripi de îngeri flutură diafan
printre genele curbate spre senin,
simfonii celeste se cuibăresc în urechile fine,
armonia formelor se întrevede misterios
dincolo de petale, mătăsuri şi dantele.
Fericirea izbucneşte colorat
din fiecare por al pielii ei de femeie
şi rafinat vibrează senzualitatea în trup.
Iubirea palpită generos în inima ei
şi alint de zâmbete răsare între braţele gingaşe.
Un farmec aparte în miracolul Creaţiei
are femeia!


 

Ca marea

Roşu a strălucit marea

de zilnica emoţie a atingerii soarelui,
la răsărit;

apele ei fremătătoare
dulce şoptesc

cuvinte îmbibate de dragoste,
amestecate cu scoici, lipite pe alge,
cuvinte rostogolite de valuri înspumate,
mereu flămânde de gustul ţărmului.

Cu un ochi albăstrit de seninul de cer
şi cu celălalt în care a captat fascinată
roşeaţa răsăritului
marea mă privi insistentă,
cuprinzătoare,
îndrăgostită de soare, de ţărm, de cer şi de stele.

Forţa iubirii ei năvalnice,
copleşitoare,
ecou îşi găseşte în feminitatea mea
misterios dezvelită de cuvinte,
întrezărită pe margini de zâmbete,
învăluită diafan în trandafiriu de petale.

Ca marea de mare mă simt
şi chiar şi mai mare
atunci când iubesc!

În două cuvinte

Bărbatul întreabă ferm:
Ce e iubirea?
Femeia răspunde uimită:
iubirea este pentru mine poezia 
în care mă regăsesc cu rouă pe aripi 
printre cuvintele de dragoste.

Bărbatul întreabă concis:
Ce e iubirea?
Femeia răspunde gingaşă:
iubirea este pentru mine parfumul 
altor tărâmuri colorate şi vii,
pe care le-am vizitat prin vise.

Bărbatul întreabă răspicat:
Ce e iubirea?
Femeia răspunde topită de dor:
iubirea este fiorul ce-ţi străluceşte în ochi 
când priveşti fiinţa iubită,
este viaţa ce-ţi curge prin vene.

Bărbatul întreabă concret:
Ce e iubirea? 
Spune-mi în două cuvinte!
Femeia răspunde
cu genele fluturând în zborul înalt:
este Dumnezeu!


Se aude tăcerea bărbatului încântat
şi fericirea buzelor femeii într-un zâmbet!

Simfonie

O simfonie de culori pastelate,
de nuanţe întreţesute unele cu altele
bucură privirea ochilor mei,
când te privesc printre gene.

O simfonie de sunete înalte,
de solfegii armonios întrepătrunse
încântă sferic auzul meu ascuţit,
când te ascult printre şoapte.

O simfonie de mângâieri tandre,
de petale ce mă ating mătăsoase
înfioară diafan pielea mea de femeie,
când te iubesc infinit printre secunde.

O simfonie de trăiri sublime,
de întâlniri magice cu beatitudinea
dilată profund fiinţa mea,
când te privesc,
când te ascult,
când te iubesc,
una cu tine, iubitule,
în simfonia iubirii
mă regăsesc!

Vals a la Paganini