miercuri, 31 martie 2010

Cu soare in ochi!

Ciocanelul si nicovala urechii mele drepte
se atingeau in ritmul muzicii lui Buddha Bar,
iar urechea mea stanga era atent deschisa
spre sforaitul alert al motorului masinii.


Lumina soarelui buclucas imi intrase in ochi,
asa ca vedeam totul stralucitor,
drumul, celelalte masini, albastrul de cer;
cu coada ochiului drept puteam zari
campul verde crud lucind si el.

Soarele era asezat pe cer fix intre ochii mei
de parca vroia sa ma ajute sa ma concentrez mai bine;
de fapt nu mai vedeam decat lumina lui
acoperind fascinator imprejurimile.

Incet, incet s-a retras din privirea mea,
pictand in rosu si violet cerul, norii;
pana si verdele abia rasarit al lanului
isi metamorfoza in magic apus culoarea.

marți, 30 martie 2010

Allegria


Fete zambitoare de oameni fericiti
asteptand cuminti sarbatoarea bucuriei,
incantati de reusita planului cel verde,
ce va aduce tamaduire trupului si sufletului.

Muzica incantatoare, ce invaluie lin simturile,
trezind din plin dragostea de viata
si miresme de flori imbatatoare de intensitatea culorii
erau gazde primitoare la acest spectacol.

Vocile femeilor frumoase gadilau cristalin
urechea mea muzicala, cu note suave mangaind-o,
iar inima mea dansa extaziata in deplin acord
cu arcusurile viorilor maiastre ce-mi atingeau
sensibilele corzi ale sufletului expansionat.


Asculta mai multe audio Muzica


luni, 29 martie 2010

Apa sclipitoare


Aveam pletele aurite de la praful stelelor,
ce luminau imparatia Frumusetii,
curcubee pictate imi aparusera pe pleoape,
pielea imi stralucea cu irizatii de soare,
iar in ochi imi rasarisera luceferi,
ce mirare de zi impreunata cu noapte!

Acum am lasat pulberea de stele
apei ce-mi curge usor pe trup
si ea a inceput sa sclipeasca toata,
incantata, susurandu-mi cald si cam nedumerita
"era praf magic de zane din taramuri paradisiace
sau farame de lumini ale cerului?"

Important e ca acum nu mai esti o simpla apa,
ci o apa plina de sclipici,
i-am raspuns eu zambind jucaus,
pastrandu-mi in privire zeiasca stralucire.

duminică, 28 martie 2010

Intre flori


Mi-ai acoperit bratele cu flori colorate,
mi-ai umplut palmele de galbenul narciselor
si mi-ai catifelat pielea cu rosul lalelor;
ca pe cea mai frumoasa dintre flori m-ai privit!

Asemenea florilor de primavara,
parfumata si deschisa spre soarele inimii tale,
te-am privit zambind, inconjurata de frumusetea lor;
esti cel mai iubit dintre daruitorii de flori!

Ma aflu intre florile primite de la tine, iubitule,
una cu ele, gingasa si plina de candoare;
asa de feminina ma simt, fericita
sarbatorind Floriile intre petalele iubirii tale!




sâmbătă, 27 martie 2010

Boabe de roua

Suntem doua boabe de roua,
unul langa altul, pe firul de iarba abia incoltita;
acelasi vant mirosind a primavara
ne aduce tremur de placere in rotunjimea de bob
si aceeasi raza de soare jucausa
ne alinta, dorind sa ne soarba excesul de apa;
fluturi curiosi, prea tineri
si fara sa li se usuce inca pe aripi
amestecul de culori
se privesc mirati la noi in umeda fereastra,
ce-i reflecta valurind.

Si totusi suntem asa de diferiti,
fiecare dintre noi oglindeste altfel soarele,
vantul, fluturii, iarba, intreaga lume;
florile, gratioasele, deschise sau doar imbobocite
isi regasesc frumusetea in apa mea de roua,
iar aerul, strengarul, pe tine te invaluie mai mult;
eu sunt in stare sa dispar topita dupa soare,
de atata vorba lunga cu prietenele mele inflorite;
tu esti mult mai calculat, mai precaut
si mai atent, nu te lasi asa usor influentat,
asa ca respiri mai prelung si chiar poti sta in retentii pe plin,
fara sa vorbesti mult timp.

Marea noastra iubire, ca firul calauzitor
ce ne-a adus in acelasi loc si in aceeasi clipa,
ne permite sa alegem sa ne traim secunda de viata diferit,
cat mai intens si mai plin,
iubindu-ne chiar in timp ce traim,
in timp ce murim zambind.