trezeşte frumuseţea sufletelor noastre pentru a ne minuna, plini de fericire, simţind iubirea pe care Dumnezeu o revarsă clipă de clipă asupra fiecăruia dintre noi!
miercuri, 15 mai 2013
Înflorire
Încântare şi tremur de flori
dansează cu vântul primăverii,
parfumul verdelui proaspăt
gâdilă fin simţurile dornice de trezire.
Salcâmii îşi rostogolesc ciorchinii
plini de miresme,
alb şi galben zboară aromat prin lume;
castanii îşi flutură lumânările deschise,
eu suflu fericită în ele
şi exalt de bucuria înfloririi,
a soarelui cald,
a vieţii naturii.
Petalele blânzi îmi mângâie chipul,
cântecul vegetaţiei mă atinge profund
şi cercuri de uimire desenează în mine.
Tăcerea sfântă dinăuntrul meu
ridică ochii spre freamătul vieţii
şi se bucură!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu