Toamnă sunt
întoarsă în mine însămi
cum frunzele curg spre propriile rădăcini,
hrănindu-le în viitoarea viaţă
cu primăvară.
Îmi miroase pielea arămiu
a struguri şi gutui luminoase,
au plecat gândurile păsărilor călătoare,
e linişte printre norii ce-şi picură lacrimi
în ochii mei.
Toamnă sunt
tăcută în mine însămi
cum tace apusul printre crengi dezgolite,
cum strigă a fericire ivită dintre gemete,
răsăritul.
Sunt toamnă şi mi-e bine!
Superb poem!
RăspundețiȘtergereIti doresc draga Siminel.. roade bogate de sulfet!
Toamna mea frumoasa! Te imbratisez cu toate intoarcerile in sine, cu toti norii-calatorii, cu echinoctiul de toamna si cu inima mea
RăspundețiȘtergerecu gratia toamnei fac o reverenta poemului si tie caci parca toamna,toate frunzele sunt flori!!
RăspundețiȘtergereda, toamna totul este altfel!
RăspundețiȘtergerevă îmbrăţişez cu foşnet de frunze înflorite ruginiu pe braţe!