Femeia, primăvara!

A surâs viaţa în privirea mea,
copacii s-au îmbrăcat în flori,
păşesc pe tocuri,
tandru unduindu-mă,
parfumată cu Primăvară,
spre tine, iubitul meu!

Zâmbetul tău mă îmbrăţişează de departe!

Cântecul vesel al păsărilor
îmi îndreaptă spatele
şi-mi trezeşte senzualitatea,
rochia işi flutură frumuseţea în vânt,
vin spre tine, iubitule,
învăluită în dor şi-n dorinţă!

Zâmbetul tău mă aşteaptă tot mai aproape!

Verdele ierbii iveşte voluptatea în fiinţa mea,
fantasme rostogolitoare cu tine prin poieni
mă înfioară atrăgător,
întind braţele mirosind a dragoste
spre inima ta, iubitule!

Zâmbetul tău s-a îndrăgostit de mine!

Sunt încrezătoare primăvara,
frumuseţea înfloreşte pe buzele mele
în fericire de săruturi,
cred în iubire!

Zâmbetul tău face dragoste cu mine!

Oare ştii cum iubeşte femeia?

Te-ai gândit vreodată cum iubeşte femeia?
Ea este o bogăţie de culori,
cele mai strălucitoare, mai nuanţate,
mai pline de poezie,
culori!
Când inima ei te iubeşte
diferite culori se întrepătrund unele cu altele
într-un curcubeu dansator,
frenetic şi fascinant,
ce te învăluie blând,
magic,
protector.

Oare ştii cum iubeşte femeia?
Ea este o fântână cu apă vie,
însetată mereu de zborul cel înalt;
Când inima ei te iubeşte
aripi de Îngeri hrănesc cu lumina Vieţii,
sufletul tău!

Ai simţit vreodată cu adevărat cum iubeşte femeia?
Ea este o abundenţă de sunete,
cele mai delicate, mai profunde,
mai armonioase şi mai înălţătoare
sunete!
Când inima ei te iubeşte
sunetele se combină unele cu altele
într-o sublimă simfonie
de voci de stele şi cântec de flori,
perfect în acord cu Voinţa divină,
ce-ţi descântă fiinţa blând,
magic,
iubitor.

Când iubeşte
femeia este o curgere de lumină de miere,
savuroasă şi împlinitoare,
de neoprit,
ce se prelinge dulce din celeste tărâmuri
pe pleoape,
pe buze,
pe palme,
pe suflet.
Eşti binecuvântat când o femeie te iubeşte!

Tăcerea inimii!

Mă aşez la marginea cuvintelor
şi tac.
Tu mă priveşti
prezent
în fiecare literă.

Ce-aş putea să-ţi mai spun când pe limba ta sunt toate cuvintele,
când buzele tale le dau rotunjime şi savoare,
când inima mea le înţelege perfect sensul tainic?

Mă aşez la răsăritul zâmbetului
şi surâd.
Tu mă priveşti
prezent
în fiecare clipă.

Ce-aş putea să-mi doresc mai mult decât să fiu fericită,
mângâiată de lumina privirii tale iubitoare,
dezmierdată de râsul tău plin de bucuria vieţii?

Mă aşez la rădăcina înţelesurilor
şi meditez.
Tu mă priveşti
prezent
aici şi acum.

Ce-aş putea să mai fac altceva când în inima ta găsesc toate răspunsurile,
când iubirea mi-e călăuză prin desişuri de ceaţă,
când tu mă aştepţi cu braţele deschise spre lumină?

Mă aşez la marginea cuvintelor,
răsărind zâmbete din rădăcina înţelesurilor
şi tac!
Tu mă priveşti
prezent
în tăcerea inimii!

Valul iubirii

Un val de amintiri mi-a invadat fiinţa,
proaspăt;
mirosind a trecut
el a adus viitorul în prezent;
fragmentele s-au aşezat la locurile lor de la începuturi,
firesc.
Ceaţa s-a risipit pe la margini de gânduri,
liniştea zâmbetului a înflorit pe chip,
imaginea de ansamblu s-a clarificat.

Un val de flori s-a aruncat asupra mea,
parfumat;
delicat a mângâiat sufletul meu
cu dansul petalelor colorate
şi pielea trupului s-a minunat toată
de aşa atingere.
Bucuria a pătruns pe la margini de gânduri,
liniştea fericirii a zâmbit pe buze,
imaginea de ansamblu s-a expansionat.

Un val de gusturi a izbucnit în gura mea,
savuros;
o combinaţie de fructe aromate,
impregnate cu mierea săruturilor
a cuprins întregul palat,
delicios.
Ceaţa s-a şters pe la margini de simţuri,
liniştea încântării a înflorit pe limbă,
imaginea de ansamblu s-a înfiorat.

Un val de fructe,
un val de flori,
un val de lumină şi sunete,
un val de atingeri, de gusturi,
un extaz al simţurilor trezite,
un val de amintiri al altor clipe similare,
valul iubrii a înlăturat vălul.
A crescut în mine oceanul fericirii!

Ochiul furtunii...

Furtună!
Tropăie vântul printre gânduri o mie,
geme prelung marea printre emoţii,
vârtejul mă ia pe sus,
în jos.
Mâinile au alunecat ude din palmele tale
şi s-au atins cu zgomot de recele podelei,
inima a îngheţat,
iubirea în bucăţele mici s-a spulberat.
Oftez în furtună.
Plâng şi zbaterea pleoapelor m-a obosit.

Ştiu ce caut!

Doar că am uitat drumul,
am uitat zâmbetul,
căldura şi blândeţea inimii le-am rătăcit.
Cu lumină mă veghează Îngerii.
Ochiul furtunii mă atrage magnetic,
mă soarbe,
mă ameţeşte
şi vârtejul e tot mai mare.
Ţipătul meu se atinge de marginile vijeliei,
se rostogoleşte spre centru,
se sparge,
dispare,
absorbit de liniştea din mijloc.

Ştiu ce caut!

Nemişcarea din ochiul furtunii,
nesfârşita linişte a stării de a fi,
pacea minţii,
iubirea ce îmbăiază totul-si furtuna şi ochiul,
rugăciunea inimii de femeie!
Te rog, ajută-mă, Doamne!