Freamăt

Valuri însorite face frumuseţea rochiei mele
dansând zâmbitoare în jurul nemişcării tale;
mi se agaţă vântul jucăuş de pletele line
cu parfum de petale ninse din copaci.

Depăşesc în zbor rotat fluturi uimiţi
ce-şi  picură culorile aripilor
pe pleoapele mele emoţionate,
ochii mi se deschid tot mai mult
pentru a te cuprinde întreg
în privirea mea plină de adoraţie.

Doar freamătul de dor al inimii
îşi cântă aria fericirii de a te iubi,
întrerupând tăcerea săruturilor
cu mirare de triluri primăvăratice.

Binecuvântare

M-a binecuvântat Dumnezeu
şi m-a făcut om.
Vieţi nenumărate am mers,
am respirat,
am crescut,
am murit,
m-am născut din nou.

M-a binecuvântat Dumnezeu
şi m-a făcut femeie.
Vieţi fără număr am plâns,
am născut,
m-am îndrăgostit,
am iubit
şi apoi am iubit tot mai mult.

M-a binecuvântat Dumnezeu
şi m-a învăţat să mă rog,
să trăiesc în genunchi printre icoane,
să şterg cu pletele mele
picioarele Domnului,
să le miruiesc cu lacrimi de dor!

M-a binecuvântat Dumnezeu
învăţându-mă să fiu om,

să fiu femeie, 

să iubesc!

Aer sărbătoresc

S-au gătit de sărbătoare copacii
cu mirare de flori parfumate
şi cu înmugurire verde de frunze.
S-au îmbrăcat în galben intens narcisele
şi cochete
au umplut cu fericire înmiresmată
grădinile, parcurile, privirile.

Paşii mei alunecă zâmbitori printre culori,
primăvara întârziată şi atât de aşteptată
îmbracă totul în aer sărbătoresc.
Plutesc printre petale tremurate de vânt,
respir înflorire!

Mirare

Sclipesc a mirare ochii mei privindu-ţi măreţia,
îngeri flutură înalt alb-strălucitoare aripi
în timp ce pleoapele mele uită să se închidă,
să clipească, să freamăte.

Te privesc în seninul adâncurilor tale de suflet
mirată de frumuseţea ce-şi are izvorul în tine,

auriul cristalin al bucuriei că eşti prezent

încolţeşte deodată în inima mea.

Mirare cu parfum zeiesc înfloreşte pe chipul meu,
frenezia dorului se împleteşte cu atingerea,
palmele tale îmi catifelează pielea,
zâmbesc toată de fericirea iubirii.

Mi-e dor şi plouă...

Cu picături mari de ploaie
mă speli îndelung pe uimirea de gene,
pe faţa întoarsă spre soarele
de dincolo de norii plângăcioşi,
pe mâinile pline de dorul luminii.

Curg stropii alene pe firele de păr,
pe pielea aburindă,
pe sentimentele desfăşurate senin,
plouă cu lacrimi peste zâmbete,
peste atingerea drăgăstoasă a cuvintelor.

Mi-e dor de ploaia de flori,
parfumată,
mi-e dor de ploaia de aripi
de îngeri,
mi-e dor de ploaia de aur
a luminii,
mi-e de ajuns ploaia de stropi,
ropotul ploii, furtuna.