La lumina lumânării

În lumina timid pâlpâitoare a lumânării
aripile împreunate ale îngerului
adâncit în taina rugăciunii
arată ca o inimă ce ticăie sfânt.



Dincolo de dansul auriu înflăcărat
al luminii lumânării ce întretaie întunericul
ochii tăi strălucesc misterios,
fluide ale iubirii emanând tăcuţi.


Lumina uşor mişcătoare şi caldă
a lumânării aprinsă de mâinile tale
mă veghează în noapte, dintre îngeri
zâmbindu-mi pe sub gene, drăgăstos.

Declaraţie

Te sorb de pe buzele întredeschise,
elixir neasemuit de dulce!

Inima mea tresare
uimită, accelerându-şi
bătăile vieţii la poarta sufletului;
eşti aici?
sunetul glasului meu răzbate
cristalin prin ceaţa amintirilor trezite.
DA!

Taina degetelor

Cred că ţi-au crescut la vârful degetelor,
în prelungirea unghiilor rotunde,
aripi
sau poate sunt doar voaluri de lumină
ce se unduie uşor, catifelat
sau poate picuri parfumaţi de extaz
ce-mi îmbălsămează trupul.

Privirea mea a căutat îndelung
descifrarea tainei strălucitoare
ce-ţi iese din degete misterios atingându-mă;
doar inima mea i-a surprins fericită
adevărata înfăţişare.

Un cântec senzual ţes degetele tale,
plăcerea e adusă la rang de artă,
arteziene luminoase răsar uimite,
dansează fericirea liberă în trup.

Mă închin adânc înaintea degetelor magice!

Ca tine, Toamnă!

Ca tine draga mea toamnă
mi-am lăsat pletele să curgă în valuri
pe spatele arcuit de dorinţă,
aşa cum tu laşi frunzele copacilor
să picure pe pământ cu sunet foşnitor.

Ca tine romantică toamnă
m-am îmbrăcat în culorile cuprului,
ce au cuprins în ele tot soarele verii,
închizându-i dogoarea spre aducere aminte
în vremea rece ce ne pândeşte încă timidă.

Ca tine toamnă frumoasă
zâmbesc stolurilor ce pleacă
desenând pe cer ultimele modele plutitoare,
mă îmbăt de mirosul de tămâie al strugurilor,
mă plouă cu frunze,
mă sărută soarele sfios printre crengi înroşite.

Deja mi-e dor de primăvară,
dulce, parfumată cu melancolie, Toamnă!

Cufărul de cuvinte

Amestec cu inima în prelungirea degetelor
cuvintele aşezate cuminţi în cufărul limbajului;
la auzul ariei iubirii ce vibrează în spaţiu
literele se ordonează în cuvinte de dragoste,
în versuri de dor, în serenade tainice,
purtate de vântul arămiu al toamnei
la picioarele inimii tale emoţionate de surpriză.

Ies năvalnice cuvintele din cufărul arhetipal,
dornice de lumina soarelui îndrăgostit;
se întrec între ele, care să ajungă mai întăi
să te învăluie misterios în mătasea şoaptelor,
să te îmbrăţişeze cu toată puterea sădită în ele
de căldura inimii mele iubitoare.

Ştiu că atunci când mă vei lua în braţe
cuvintele se vor întoarce înlăntru,
topindu-se în tăcerea primordială.