Barbatul o privea cu ochi indragostiti,
o cerceta pe indelete
cautand sa inteleaga unde era izvorul frumusetii ei.
Femeia zambea calma,
dizolvata in aerul cald al camerei,
in palmele lui,
in ea insasi.
La prima vedere nu puteai spune despre ea
ca era o femeie frumoasa,
caci nu avea chipul acela care-ti taie respiratia,
nu era genul acela de femeie fatala.
Frumusetea ei nu intorcea capetele barbatilor pe strada
si nici nu atragea invidia femeilor.
Frumusetea ei te invaluia ca aburul bland al serilor de vara,
te mangaia delicat, catifelat
pe degete,
pe sentimente,
pe emotii,
pe ganduri.
Frumustea ei te cucerea lent,
zambet cu zambet,
cuvant dupa cuvant,
gest dupa gest.
Frumusetea ei avea mirosul experientei,
avea gustul intelegerilor,
avea stralucirea data de slefuirea atenta a muchiilor,
a pragurilor de care te impiedici
sau in care dai cu capul.
Frumusetea femeii venea din vise implinite,
din ascultarea sfaturilor intelepte,
din munca,
din daruire,
din iubire,
din viata.
Frumusetea ei te cuprindea tandru din interior,
din bunatatea cu care te facea sa te simti iubit,
din fericirea de a fi o femeie iubita.
Barbatul isi trecea fara graba mainile prin parul femeii,
uimindu-se de frumusetea ei,
de acel altfel de frumusete,
care te motiveaza sa fi mai bun,
care te sustine sa reusesti,
care te iubeste.pur si simplu.
Barbatul o privea indragostit de felul ei de frumusete!
