marți, 25 decembrie 2012

Inimă, de Crăciun





Se ating cu aromă de psalmi
limbile clopotelor,
vântul înfiorat le poartă departe sunetul,
sfânt se respiră aerul rece,
lacrimi de dor curg îngheţate pe chip.

Palme aşezate cuminţi sprijină capul aplecat,
în tăcerea rugăciunii.
Pleoape tremură sfioase,
reverberează în inima caldă
cântecul clopotelor,
se bate toaca în miezul fiinţei mele,
îngenunchez înaintea bisericii trupului,
mă rog în faţa altarului sufletului.

Se aprinde lumina
în clopotniţă,
străluceşte privirea adâncită în rugăciune,
coruri bisericeşti cuceresc suflarea.

În genunchi ascult magia colindelor,
trăiesc blând clipa de taină a naşterii divine,
împreunată în zborul din inimă mă închin,
slăvesc prin versuri iubirea,
în tăcerea rugăciunii.

Iubire creşte în inima mea, lumina,
cu magia strălucitoare a albului mă atinge,
simfonia culorilor îmi mângâie palmele,
sacru răsună silabele începutului ei, în mine,
mă luminează lumina!
În ritmul clopotelor se răspândeşte iubirea!

miercuri, 28 noiembrie 2012

Stare de fapt



Sub palmele lipite în rugăciune
inima mea s-a înfierbântat
timidă,
copleşită de revărsarea
care s-a coborât brusc
alb-strălucitoare,
tăcută
şi tumultoasă
din înaltul divin.

Atât de iubită mă simt,
foarte iubită!

Inima mea expansionată de iubirea de Tine
se odihneşte în palmele tale,
roşie,
tremurândă,
ticăind a dor necuprins,
zâmbind fericită,
printre stele şi curcubee,
iubitoare.

Foarte iubită mă simt,
iubindu-te pe tine!

Dmitri Shostakovich - Ballet Suite No 1 for orchestra (Romanze & Lyrischer Waltzer)
   

marți, 20 noiembrie 2012

Aria iubirii


A cântec înalt de vioară
suspină fericită
inima mea plină de tine.
Plăcerea a înflorit bujorii
pe trupul meu
şi roua s-a prelins parfumată,
de pe petale,
pe picioarele mele,
înălţate pe vârfuri,
ca într-un balet desăvârşit.

Lumina şi-a aşezat fericirea
pe chipul tău frumos,
iar ochii tăi mari
scântei au scăpărat
în tăcerea nopţii,
întreruptă pe alocuri
de cântecul viorii.

Vibrează în mine clipele dragostei,
degetele ni se întrepătrund
fascinate,
cuprinsă de dor,
de zbor,
cântă frenetic vioara trupului meu
aria sfântă a iubirii!

marți, 13 noiembrie 2012

Mii de poezii


Mii de poezii s-au ivit
nerostite
din adâncul inimii mele
străbătut năvalnic,
vertical,
profund
si total
de iubirea Ta frenetică,
Doamne!

Mii de poezii s-au scris
cu gemetele dragostei
în mine,
pe mine,
prin mine,
în dansul sacru al trupurilor noastre
îndrăgostite
de Tine,
Doamne!

Mii de poezii au înflorit extazul
pe buzele mele fericite,
printre săruturi prelungi,
condensându-se
în doar două cuvinte
rostite încontinuu,
ca o incantaţie:
Te iubesc,
Te iubesc,
Te iubesc,
Doamne!

duminică, 4 noiembrie 2012

Cântecul atingerii


Aud sunetul de înfiorare al pielii mele
atinsă
tandru
de palmele tale.
Doar atât se aude!
Gândurile şi-au suspendat zgomotul,
pleoapele şi-au încetat zbaterea.
Mâinile iubitoare se plimbă
lent
pe trupul meu treaz.
Simfonia acestei mângâieri
umple spaţiul
cu al iubirii
geamăt nesfârşit!